StiripesurseȘtirile zileiSe vede şi din satelit! Coronavirusul DIMINUEAZĂ poluarea din China

Se vede şi din satelit! Coronavirusul DIMINUEAZĂ poluarea din China

Publicat:

Imaginile surprinse din satelit de către NASA arată o scădere semnificativă a poluării în China, “parţial legată” de încetinirea economică cauzată de epidemia de coronavirus, a declarat agenţia spaţială americană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Scăderea concentraţiei de dioxid de azot (NO2) a fost observată pentru prima dată în apropiere de Wuhan, epicentrul epidemiei, dar s-a extins treptat şi la alte regiuni din China, potrivit unor oameni de ştiinţă ai NASA care au examinat imaginile oferite de sateliţii lor şi de cei ai Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Citeşte şi: Luare de OSTATICI într-un mall din Filipine! Cel puţin un om a fost rănit

Dioxidul de azot este eliberat în aer în principal de către vehicule şi centrale termice şi poate provoca probleme respiratorii, în principal astmul.

Hărţile care prezintă concentraţiile de NO2 arată o scădere accentuată între prima jumătate a lunii ianuarie, înainte de carantina impusă în Wuhan şi apoi altor oraşe din China, şi perioada cuprinsă între 10 şi 25 februarie.


Poluarea din China scade de obicei uşor în perioada Anului Nou Chinezesc, însă scăderea observată în acest an este mult mai mare, ajungând la 10-30% pentru regiunile estice şi centrale ale Chinei. “Există dovezi că această schimbare este cel puţin în parte cauzată de încetinirea economică provocată de epidemia de coronavirus”, a declarat Observatorul Pământului al NASA într-un comunicat.

Citeşte şi: Coronavirusul A AJUNS în Indonezia! Familia unui înalt oficial a fost infectată!

“Este pentru prima dată când am văzut o schimbare atât de semnificativă într-o regiune atât de mare, legată de un eveniment”, a declarat Fei Liu, cercetătoare în cadrul NASA, specializată în evaluarea calităţii aerului.

Criza economică globală din 2008 a determinat scăderea poluării cu NO2 în mai multe ţări, dar mult mai treptat, a adăugat ea.

La mijlocul lunii februarie, un studiu realizat de Centrul de Cercetări pentru Energie şi Aer Curat (Crea), cu baza în Finlanda, a indicat că în perioada 3 – 16 februarie emisiile de CO2 au scăzut la rândul lor, cu aproape 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, reprezentând o reducere de 6% a emisiilor globale în aceeaşi perioadă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.