StiripesurseDiasporaȘefii unei bande ungare de exploatare sexuală, arestaţi la Berlin (Europol)

Șefii unei bande ungare de exploatare sexuală, arestaţi la Berlin (Europol)

Publicat:

Anchetatori germani şi unguri i-au arestat pe şefii unei bande ungare de exploatare sexuală cu sediul la Berlin, a anunţat joi Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), relatează dpa, potrivit agerpres.

Suspecţii exploatau tinere din Ungaria şi le-au forţat să se prostitueze timp de cel puţin cinci ani. Raiduri ale poliţiei au avut loc în capitala Germaniei şi în Ungaria săptămâna trecută, a indicat agenţia.

Citește și : Rusia vrea să folosească rubla digitală în tranzacţiile cu China

Trei persoane au fost arestate, inclusiv un cuplu de cetăţeni unguri la Berlin care sunt presupuşi lideri ai reţelei. Două apartamente au fost percheziţionate şi o maşină şi dispozitive electronice au fost confiscate.

Europol, cu sediul la Haga, nu a oferit detalii cu privire la numărul de posibile victime, dar a indicat că banda a fost activă din 2017.


Suspecţii ademeniseră tinere din Ungaria din medii dificile sociale şi economice la Berlin cu promisiunea de locuri de muncă. Odată ajunse acolo erau forţate să lucreze ca prostituate pe străzi controlate de bandă.

Femeile erau nevoite să-şi predea câştigurile şi trebuiau să obţină cel puţin între 150 şi 300 euro pe zi (145-290 de dolari americani). Dacă nu reuşeau, erau abuzate fizic şi psihologic, a menţionat agenţia.

Citește și : Rusia deschide un centru de recrutare chiar la frontiera cu Georgia

O femeie a sărit de la fereastră în timp ce încerca să scape. Ea a fost rănită atât de grav încât a avut nevoie de tratament spitalicesc timp de nouă luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.