StiripesurseDiasporaȘeful diplomaţiei luxemburgheze: Deriva autocrată a preşedintelui Erdogan ar trebuie să...

Șeful diplomaţiei luxemburgheze: Deriva autocrată a preşedintelui Erdogan ar trebuie să îndemne UE la prudenţă

Publicat:

Uniunea Europeană nu trebuie să se angajeze în modernizarea Uniunii Vamale cu Turcia şi în facilitarea vizelor dacă preşedintele Erdogan continuă cu deriva sa autocrată, a declarat vineri şeful diplomaţiei luxemburgheze, Jean Asselborn, informează AFP, potrivit agerpres.   

“Direcţia adoptată de Turcia este foarte îngrijorătoare. Preşedintele Erdogan se îndreaptă direct spre autocraţie şi nu este pregătit să îşi normalizeze relaţiile cu UE”, a argumentat Asselborn, după ce anterior premierul italian Mario Draghi l-a descris pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan ca fiind un dictator.

Citește și: UPDATE: DOLIU în UK! Prinţul Philip A MURIT la 99 de ani!

“Trebuie să fim atenţi la cuvinte”, a afirmat Jean Asselborn, care preferă să îl descrie pe preşedintele turc drept un autocrat.

Ministru de externe din 2004, Jean Asselborn, cunoscut pentru modul direct în care se exprimă, a făcut o analiză destul de dură a modului în care a evoluat Turcia de la deschiderea negocierilor de aderare cu Ankara în 2005, moment la care a contribuit, şi a dat asigurări că analiza sa este împărtăşită de mai mulţi omologi din statele membre UE.


Regimul de la Ankara “încalcă drepturile fundamentale, elimină politic kurzii şi pe toţi cei care nu gândesc ca el, refuză femeilor protecţia Convenţiei de la Istanbul votată în 2011 de parlamentul turc. Evoluţia Turciei mă determină să spun: Atenţie. Pentru moment, Uniunea Europeană nu trebuie să facă greşeala politică de a vorbi despre Uniunea Vamală şi vize”, a avertizat ministrul luxemburghez de externe.

“Pentru a rămâne puternic, Erdogan are nevoie de UE, de economia sa”, a evidenţiat Jean Asselborn.

‘Nu putem acorda vize oamenilor de afaceri turci pentru a veni să facă afaceri în UE şi nici accepta violenţa împotriva femeilor. Ar fi un semnal catastrofal”, a explicat şeful diplomaţiei luxemburgheze.

UE şi Turcia încearcă să reînnoiască relaţiile după un an tensionat. Liderii UE au decis în martie să răspundă deschiderii manifestate de preşedintele Erdogan printr-o reluare “treptată, condiţionată şi reversibilă” a cooperării cu Turcia.

Citește și: Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin chinezesc Sinovac

O analiză a situaţiei va fi prezentată la summitul din iunie, unde ar putea fi făcute anunţuri privind modernizarea Uniunii Vamale, reluarea dialogului la nivel înalt, suspendat în 2019, pe anumite subiecte precum securitatea, mediul, sănătatea şi acordarea anumitor facilităţi privind vizele pentru cetăţenii turci.

Dacă preşedintele Erdogan nu se schimbă, “UE nu poate accepta apropierea”, crede Asselborn, care avertizează împotriva unei rupturi: “nu trebuie să tăiem podurile cu Turcia, pentru că nu toţi turcii gândesc ca Erdogan şi nu îi acceptă politica”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.