StiripesurseȘtirile zileiSenatul Rusiei netezeşte EXCLUDEREA opozanţilor pro-Navalnîi din alegeri

Senatul Rusiei netezeşte EXCLUDEREA opozanţilor pro-Navalnîi din alegeri

Publicat:

Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) a adoptat miercuri un text de lege care interzice colaboratorilor organizaţiilor considerate “extremiste” să participe la alegeri, măsură denunţată de opoziţie care vede în ea un mijloc de a o neutraliza înaintea alegerilor legislative din septembrie, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Senatorii ruşi au adoptat acest proiect de lege cu 146 de voturi “pentru”, după ce textul fusese deja validat de Duma de Stat (camera inferioară). Documentul mai trebuie promulgat de preşedintele Vladimir Putin pentru a intra în vigoare.

Citeşte şi: Canadienii vor putea fi vaccinaţi cu alt ser la rapel decât cel folosit la prima doză – Black News

Textul este considerat de cea mai mare parte a criticilor Kremlinului ca vizându-i pe susţinătorii opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, după ce parchetul ceruse justiţiei să-i califice organizaţiile drept “extremiste”, la fel ca unele formaţiuni ultranaţionaliste şi religioase.

Procurorul susţine că mişcarea lui Navalnîi caută să “destabilizeze situaţia socială” în Rusia “sub acoperirea unor sloganuri liberale”.


Consecinţele acestei proceduri lasă puţine îndoieli: reţeaua de birouri regionale ale opozantului a fost deja clasată deja ca “extremistă” de către serviciile de supraveghere financiară.

Citeşte şi: Parlamentul israelian alege preşedintele ţării. Lupta se dă între Miriam Peretz şi Isaac Herzog – Black News

Potrivit opoziţiei, puterea încearcă să “cureţe” scena politică de “indezirabili” înaintea alegerilor legislative din septembrie, în timp ce partidul Kremlinului, Rusia Unită, este în scădere în sondaje, într-un context de stagnare economică şi de numeroase scandaluri de corupţie.

Mai mulţi critici ai puterii ruse au fost vizaţi de percheziţii în ultimele zile, iar două personalităţi – Andrei Pivovarov şi Dmitri Gudkov – au fost arestaţi în cadrul unor anchete diferite. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sistemele centralizate de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul financiar al Agenției Franceze de Dezvoltare

Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) acordă asistență financiară pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare din Republica Moldova. Parlamentul a ratificat două acorduri, de grant...

MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale...

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.