Serviciile de securitate poloneze au arestat trei persoane suspectate de incendii criminale în folosul Moscovei
Serviciile de securitate poloneze au anunţat miercuri arestarea a trei persoane suspectate că au declanşat “în folosul Rusiei” incendii criminale în diverse regiuni ale Poloniei, informează AFP.
“Este vorba despre noi arestări în cadrul unei anchete asupra activităţilor unui grup infracţional organizat ce avea drept scop acţiuni de sabotaj, în special incendii criminale, în folosul serviciilor de securitate ruse”, a declarat Jacek Dobrzynski într-un comunicat, potrivit stiripesurse.ro.
Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021
Persoanele arestate, un polonez şi doi belaruşi, au fost plasaţi în arest preventiv şi riscă o pedeapsă ce poate ajunge la închisoare pe viaţă.
Comunicatul menţionează de asemenea arestarea, în ianuarie, a unui ucrainean ce pregătea incendii criminale la Wroclaw, în vestul Poloniei.
În timpul ultimelor luni, mai multe incendii de origine necunoscută au izbucnit în Polonia.
Poliţia poloneză anchetează în special asupra incendierii unei mari hale în Varşovia, unde 1.400 de mici magazine, deţinute în special de membri ai comunităţii vietnameze, au fost distruse la mijlocul lui mai.
Cu toate acestea, autorităţile poloneze refuză să spună clar dacă este studiată o eventuală pistă rusă.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat recent că în ultimele luni mai multe tentative de acţiuni de sabotaj şi de incendii criminale au avut loc în Polonia în folosul serviciilor de informaţii ruse.
“Din fericire, graţie vigilenţei serviciilor noastre şi aliaţilor noştri, acestea au putut fi evitate”, a spus Tusk la mijlocul lui mai.
Şeful guvernului polonez a anunţat de asemenea întărirea serviciilor de informaţii poloneze în urma activităţilor Rusie în vederea destabilizării situaţiei din Polonia.
Tot miercuri, serviciile de securitate poloneze au anunţat inculparea unui ucrainean de 26 de ani acuzat de “provocări” şi “incitare la spionaj”.
Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers
Bărbatul dorea să obţină, contra unor sume de bani, fotografii cu vehicule militare ce traversau frontiera între Polonia şi Ucraina.
Polonia, o fidelă susţinătoare a Kievului în faţa invaziei ruse, este de asemenea principalul punct de tranzit pentru armele occidentale spre Ucraina.











