StiripesurseȘtirile zileiShinzo Abe este hotărât să semneze pacea cu Rusia

Shinzo Abe este hotărât să semneze pacea cu Rusia

Publicat:

Premierul nipon Shinzo Abe a declarat vineri că este ferm hotărât să ducă la bun sfârşit negocierile pentru un tratat de pace cu Rusia, în parteneriat cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Kyodo, potrivit agerpres.

Abe a făcut aceste remarci în cursul unei vizite în Australia, la două zile după ce a convenit cu Putin, în marja summitului ASEAN de la Singapore, ca tratativele să aibă la bază declaraţia comună din 1956, prin care URSS se angaja să cedeze suveranitatea a două insule disputate din Pacific după încheierea unui tratat de pace care să pună oficial capăt conflictului care le-a opus în al doilea război mondial.

Citeşte şi: Prima ninsoare din iarna aceasta a paralizat traficul din New York – FOTO/VIDEO

Premierul japonez a dat asigurări că acordul de a accelera negocierile cu Rusia pe baza declaraţiei din 1956 nu contrazice politica guvernului de la Tokyo de a reglementa statutul insulelor disputate înainte de semnarea unui tratat de pace.

În septembrie, Vladimir Putin a provocat surpriză propunând Japoniei să întoarcă pagina celui de-al doilea război mondial prin semnarea unui tratat de pace până la sfârşitul acestui an “fără condiţii prealabile”, a cărui încheiere nu a fost posibilă până acum din cauza disputei teritoriale între cele două state legate de insulele din Pacific. Cele patru insule disputate din arhipelagul Kurilelor de Sud (denumite “Teritoriile de Nord” de către Japonia – Etorofu, Kunashiri, Shikotan şi Habomai) au anexate la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial de către Uniunea Sovietică şi fac parte în prezent din regiunea rusă Sahalin.


Citeşte şi: Coreea de Nord anunţă că a testat o armă de ‘înaltă tehnologie’

Pe de altă parte, tot vineri, în cadrul vizitei sale în Australia, Shinzo Abe a devenit primul lider nipon care vizitează oraşul Darwin, bombardat intens de Japonia în cel de-al doilea război mondial. Shinzo Abe a depus o jerbă la memorialul ridicat în portul atacat de sute aeronave japoneze în februarie 1942. 242 de oameni au murit în acele raiduri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.