Social-democraţii aflaţi la guvernare în Suedia vor decide până pe 24 mai dacă susţin aderarea la NATO

Publicat:

Social-democraţii aflaţi la guvernare în Suedia au anunţat vineri că au în vedere să ajungă până pe 24 mai la o decizie privind o eventuală cerere de aderare a ţării lor la NATO, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Avem în prezent în interiorul partidului nostru un dialog privind politica de securitate (…) Acest dialog ar urma să se încheie până pe 12 mai şi apoi vom începe procesul nostru de luare a deciziei”, a transmis într-o declaraţie scrisă secretarul general al formaţiunii, Tobias Baudin.


Citește și : Olanda este ‘ferm hotărâtă’ să pună capăt importurilor de petrol și gaze din Rusia până la sfârșitul anului

Hotărârea definitivă va fi luată la următoarea reuniune a conducerii partidului, prevăzută pentru 24 mai, a adăugat el.

Social-democraţii suedezi, conduşi în prezent de premierul Magdalena Andersson, au fost de-a lungul vremii adversari ai aderării la NATO şi au reafirmat această poziţie la ultimul congres al partidului, desfăşurat în noiembrie. Însă războiul din Ucraina a relansat în interiorul acestui partid şi în Suedia în general dezbaterea privind intrarea în NATO.

O decizie privind aderarea la NATO este aşteptată şi în Finlanda vecină în săptămânile următoare.

Conform mai multor sondaje efectuate după lansarea invaziei Rusiei asupra Ucrainei, atât în Suedia cât şi în Finlanda există în prezent în rândul populaţiei un sprijin majoritar pentru aderarea la NATO.

Citește și : Spania şi-a redeschis sediul ambasadei din Kiev

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un hacker moldovean este judecat în SUA pentru delicte informatice grave

Un hacker moldovean este judecat în SUA pentru delicte informatice grave Un mare juriu federal din Pittsburgh (statul Pennsylvania), SUA, l-a pus sub acuzare în...

Un moldovean este acuzat că şi-a aruncat iubita pe geam. Femeia a murit pe loc!

Un moldovean este acuzat că şi-a aruncat iubita pe geam. Femeia a murit pe loc! Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 41 de...

Un moldovean a fost arestat în Italia pentru tentativă de omor

Un moldovean a fost arestat în Italia pentru tentativă de omor Un cetățean al Republicii Moldova, de 30 de ani, rezident în Ghilarza, în provincia...

O badantă moldoveancă a furat banii și bijuteriile bătrânei pentru care lucra în Italia

O badantă moldoveancă a furat banii și bijuteriile bătrânei pentru care lucra în Italia O femeie din R.Moldova, în vârstă de 33 de ani, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.