StiripesurseDiaspora#Sofagate: Turcia dă vina pe UE și consideră nedrepte acuzațiile care...

#Sofagate: Turcia dă vina pe UE și consideră nedrepte acuzațiile care i se aduc

Publicat:

Turcia a denunţat joi “acuzaţiile nedrepte” care i se aduc după incidentul protocolar din timpul unei vizite la Ankara a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi a preşedintei Comisie Europene, Ursula von der Leyen, afirmând că aşezarea fotoliilor, în jurul căreia a izbucnit polemica, a fost sugerată de partea europeană, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Solicitările UE au fost respectate. Asta înseamnă că felul în care au fost dispuse locurile s-a făcut după solicitarea lor. Serviciile noastre de protocol s-au întâlnit înaintea reuniunii, iar solicitările lor (ale UE – n.r.) au fost respectate”, a declarat şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, într-o conferinţă de presă.

Citește și: Madrilenii se înghesuie să se vaccineze cu AstraZeneca

“Acuzaţiile la adresa Turciei sunt nedrepte. Turcia este un stat cu puternice rădăcini şi nu este prima dată când primim demnitari străini”, a adăugat el.

Cavusoglu a mai spus că Turcia s-a simţit obligată să ofere aceste explicaţii în contextul acuzaţiilor care i se aduc.


Ursula von der Leyen a fost plasată marţi de protocol pe o canapea în timpul întâlnirii sale şi a lui Charles Michel cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara, ceea ce a stârnit o polemică şi resentimente la Bruxelles.

Scena a fost filmată şi apoi a ajuns extrem de distribuită pe reţelele de socializare. Sub hashtag-ul #Sofagate, ea a stârnit numeroase comentarii despre inegalitatea de tratament între cei doi şefi de instituţii europene şi despre caracterul său sexist.

În înregistrarea video cu întâlnirea celor trei lideri, se vede cum, după fotografiile oficiale, Michel şi Erdogan se aşază pe cele două scaune alocate, în timp ce Von der Leyen pare nesigură în legătură cu locul unde ar trebuie să stea. Şefa Comisiei Europene, fost ministru german al Apărării, a rămas în picioare uitându-se la cei doi, făcând un gest cu mâna dreaptă şi părând a spune un ”eh”.

Citeşte şi:  Slovacia a început să-şi testeze toţi locuitorii pentru noul tip de coronavirus

Ea a luat loc în cele din urmă pe o canapea, la câţiva metri de cei doi bărbaţi, în faţa ministrului turc de Externe.

Citește și: Democrații lui Moon Jae-in PIERD alegerile în Seul şi Busan

Purtătorul său de cuvânt a afirmat miercuri că “preşedinţii celor două instituţii au acelaşi rang protocolar”, însă Consiliul European, organul care reprezintă statele membre, a spus că preşedintele său are întâietate asupra Comisiei pentru protocolul internaţional.

Incidentul a stârnit reacţii de indignare în Europa la adresa Turciei, mai ales că Ankara s-a retras în urmă cu doar câteva săptămâni din Convenţia europeană pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor.

Într-o postare pe Facebook, Charles Michel a reacţionat miercuri noaptea la incident şi la reacţiile apărute, spunând că momentul a fost unul ”dureros şi lamentabil” şi că îl “întristează” faptul că Ursula von der Leyen a fost tratată ”diferenţiat, chiar inferior” de către autorităţile de la Ankara. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.