StiripesurseSportSorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Roland Garros

Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Roland Garros

Publicat:

Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-a înclinat după două ore şi jumătate, pierzând ultimele şase puncte ale meciului, după ce a avut 5-4 în tiebreak, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

Românca a încheiat cu 3 aşi şi 3 duble greşeşli, iar Blinkova (25 ani, 55 WTA) a comis 6 duble greşeli. Cîrstea a fost superioară la capitolul winners, cu 47-29, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 42-21.

Cîrstea a învins-o pe campioana de la Transylvania Open din 2022 în singura lor confruntare anterioară, în 2020, în primul tur la Dubai (ITF), cu 6-2, 6-1.


Cîrstea, care a pierdut pentru al doilea an consecutiv în runda inaugurală a turneului parizian, s-a ales cu un cec de 73.000 de euro şi 10 puncte WTA. Cel mai bun rezultat al Soranei la Roland Gareos rămâne sfertul de finală din 2009.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.