StiripesurseExterneSorin Oprescu, eliberat în Grecia și plasat sub control judiciar

Sorin Oprescu, eliberat în Grecia și plasat sub control judiciar

Publicat:

Fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, condamnat definitiv în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție și reținut sâmbătă în Grecia, a fost eliberat de autoritățile elene și plasat sub control judiciar, transmite IPN, cu referire la Euronews.

Surse din anchetă au precizat că Oprescu va rămâne în libertate până la decizia instanțelor grecești privind cererea de extrădare în România. Ședința Consiliului judecătoresc urmează să aibă loc în cel mult 40 de zile. Până atunci, fostul edil nu are voie să părăsească teritoriul Greciei și trebuie să se prezinte periodic la secția de poliție.

În 2022, Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție. Cu toate acestea, înainte de pronunțarea sentinței, el a părăsit România și s-a stabilit în Grecia.

Autoritățile elene au invocat condițiile din penitenciarele românești, considerate neadecvate pentru detenția unei persoane în vârstă cu afecțiuni cronice, pentru a refuza extrădarea. Totuși, ministrul român al Justiției, Radu Marinescu, afirmă că în prezent condițiile din închisorile din România respectă standardele europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.