StiripesurseȘtirile zileiSoţia lui Kim Jong Un a devenit 'Prima Doamnă'

Soţia lui Kim Jong Un a devenit ‘Prima Doamnă’

Publicat:

Liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a acordat soţiei sale titlul de “Primă doamnă”, ceea ce echivalează cu o “promovare” semnificativă în perspectiva summiturilor care urmează cu Coreea de Sud şi cu SUA, notează analişti citaţi joi de AFP, potrivit agerpres.

Soţia lui Kim Jong Un, Ri Sol Ju, l-a însoţit de multe ori pe acesta la evenimente oficiale, dar recent a avut prima sa apariţie publică “solo”, la un spectacol de balet al unei trupe chineze.

Citeşte şi: Un jihadist german, având legături cu atentatele 9/11, a fost arestat în Siria

Media oficiale nord-coreene au relatat despre acest eveniment calificând-o pe Ri drept “Primă doamnă respectată”. Este pentru prima dată în 40 de ani când se foloseşte această formulă, însoţită de un adjectiv rezervat de regulă liderilor.

Mai mult, crainica vedetă a televiziunii nord-coreene, Ri Chun Hee, cea căreia îi revine de cele mai multe ori onoarea de a anunţa veştile cele mai importante, a menţionat acest eveniment la televizor, consolidându-i astfel noul statut.


Ri Sol Ju, elegantă ca de obicei, purtând un deux-piece roz, a fost însoţită la spectacol de o serie de înalţi responsabili nord-coreeni văzuţi de multe ori alături de Kim Jong Un, inclusiv de sora mai mică a acestuia, Yo Jong.

Fostă cântăreaţă, Ri este considerată de specialişti drept o femeie cu influenţă, dar până acum a jucat rolul limitat de soţie-şic a liderului unei Corei de Nord profund patriarhale. Conform analiştilor, decernarea titlului de “Primă doamnă” se înscrie în eforturile regimului de a crea aparenţele unui “stat normal”, înaintea summiturilor cu preşedintele sud-coreean Moon Jae In şi cel american Donald Trump, la care vor asista şi soţiile acestora Kim Jung Sook şi Melania Trump, care au deja acest titlu.

Citeşte şi: O fostă vedetă Playboy îşi va povesti relaţia cu Donald Trump

“Promovarea lui Ri Sol Ju este cea mai eficientă strategie de marketing” – a comentat An Chan Li, transfug nord-coreean şi cercetător la Institutul mondial pentru studii nord-coreene. “Summitul se va desfăşura între egali”, a punctat analistul.

Media oficiale îi spuneau până acum soţiei lui Kim Jong Un “tovarăşa” Ri. Termenul de “Primă doamnă” a fost folosit ultima dată cu referire la Kim Song Ae, a doua soţie a fondatorului Coreei de Nord, Kim Ir Sen, în 1974.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.