StiripesurseExterneSpania PRELUNGEȘTE starea de urgență

Spania PRELUNGEȘTE starea de urgență

Publicat:

Parlamentul spaniol a aprobat, la primele ore ale zilei de joi, după o şedinţă maraton, prelungirea stării de urgenţă cu 15 zile, până la 12 aprilie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

O majoritate de 321 de deputaţi au votat pentru, iar 28 s-au abţinut. Partidul Popular, cea mai mare formaţiune din opoziţie, a sprijinit măsura.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

‘Nu este uşor să prelungeşti starea de urgenţă’, a declarat premierul Pedro Sanchez în parlament. ‘Sunt convins că singura opţiune eficientă împotriva virusului este izolarea socială’, a subliniat el.

Populaţia va rămâne izolată în locuinţe, de unde poate ieşi doar pentru cumpărături esenţiale şi deplasare la locul de muncă.


Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Spania se luptă să facă faţă crizei tot mai grave a epidemiei de COVID-19, bilanţul de miercuri al deceselor ajungând la 738 într-o singură zi. Spania are acum cel mai mare număr de decese, 3.434, după Italia, cu 6.820.

Guvernul a comandat măşti, mănuşi de protecţie şi kituri de testare din China în valoare de 432 milioane de euro, a declarat ministrul sănătăţii, Salvador Illa. De asemenea, Spania s-a adresat aliaţilor din NATO, solicitând echipamente de protecţie şi ventilatoare pentru tratarea pacienţilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.