StiripesurseDiasporaSpre sfârşitul acestui secol, Anglia ar putea trece prin valuri de...

Spre sfârşitul acestui secol, Anglia ar putea trece prin valuri de căldură la fiecare 3-4 ani

Publicat:

Spre sfârşitul acestui secol regiuni din Marea Britanie ar putea să se confrunte cu temperaturi de 40 de grade Celsius la fiecare 3-4 ani, în condiţiile în care emisiile de dioxid de carbon vor rămâne cele din prezent, conform unui studiu publicat marţi de Biroul de meteorologie din Regatul Unit, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Dacă emisiile vor fi reduse în conformitate cu prevederile acordului climatic de la Paris, riscul ca temperaturile să atingă sau să depăşească 40 de grade Celsius va fi considerabil mai mic, susţine studiul publicat în jurnalul Nature Communications.

Citește și : Pacienţii COVID-19 din mai aveau o încărcătură virală mică faţă de cei din aprilie

“Am aflat că probabilitatea zilelor extrem de călduroase în Marea Britanie a crescut şi va continua să crească de-a lungul acestui secol, şi ne aşteptăm ca temperaturile cele mai extreme să fie observate în sud-estul Angliei”, susţine Nikolaos Christidis, coordonatorul acestui studiu.

“Probabilitatea de a depăşi 40 de grade Celsius oriunde în Marea Britanie, într-un anumit an, a crescut rapid şi, dacă nu reducem emisiile de gaze cu efect de seră, astfel de extreme s-ar putea produce la fiecare câţiva ani în clima anului 2100”, a adăugat el.


Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pe teritoriul Marii Britanii a fost de 38,7 grade Celsius, temperatură măsurată la Cambridge în iulie 2019.

Citește și : Muzeele britanice se pregătesc să-şi redeschidă porţile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.