StiripesurseȘtirile zileiStare de URGENȚĂ în California. Șase focare de incendiu sunt încă...

Stare de URGENȚĂ în California. Șase focare de incendiu sunt încă active

Publicat:

Autorităţile au confirmat vineri că o persoană şi-a pierdut viaţa ca urmare a incendiilor de vegetaţie din sudul Californiei. Între timp, pompierii fac eforturi să stingă cele şase focare importante care mistuie regiunea, informează sâmbătă DPA, conform agerpres .

O femeie în vârstă de 70 de ani a decedat în timp ce încerca să scape din calea flăcărilor în comitatul Ventura din nordul Los Angeles, conform media americane. ”Decesul a survenit în urma unui incident petrecut în trafic în timpul evacuării cauzate de incendiu”, a declarat medicul constatator într-un articol publicat de LA Times. Accidentul s-a petrecut miercuri noaptea, pe ruta de evacuare a persoanelor, a menţionat publicaţia.

Cel mai important dintre incendiile de vegetaţie care mistuie nordul Los Angeles, amplificate de vânt, s-a răspândit rapid acoperind vineri 534 de kilometri pătraţi, doar 10% din suprafaţa acestuia fiind controlată, după informaţiile oferite de pompieri.

Citește și : Brexit, acord istoric: Costurile pentru Marea Britanie ajung la 40-60 miliarde de euro

Supranumit Thomas, acest incendiu a continuat să se extindă spre nord şi vest, către comitatul Santa Barbara. Peste 87.000 de locuitori au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din zonă, în timp ce ordinele de evacuare obligatorie pentru unele regiuni din Ventura şi Santa au fost ridicate vineri.


În total, aproximativ 200.000 de persoane şi-au abandonat casele după ce incendiile au făcut scrum peste 640 de kilometri pătraţi din patru comitate, poluând aerul şi forţând autorităţile să închidă mai multe şcoli şi căi de acces.

Preşedintele american Donald Trump a declarat stare de urgenţă în California, vineri, în cea de-a cincea zi de luptă cu flăcările din apropiere de Los Angeles. Măsura permite autorităţilor federale din domeniul intervenţiei la dezastre să coordoneze eforturile de ajutorare, dar şi deblocarea unor sume din fondul de urgenţă pentru comitatele Los Angeles, Riverside, San Diego, Santa Barbara şi Ventura.

Incendiul Thomas a mistuit circa 400 de clădiri, iar altele 15.000 au fost ameninţate de flăcări, au anunţat vineri autorităţile.

Mare parte din Los Angeles şi din comitatele învecinate cu Ventura se află sub alertă de incendiu cel puţin până duminică.

Între timp, un nou incendiu a izbucnit în comitatul San Diego. Acesta a cuprins 16 kilometri pătraţi şi a mistuit 65 de clădiri. Şase persoane, printre care se numără doi pompieri, au suferit arsuri.

Până vineri după-amiază, pompierii au reuşit să facă progrese în lupta cu flăcările izolând 50% din incendiul Skirball care arde în zona Bel Air din Los Angeles. Flăcările au făcut scrum şase clădiri din această zonă şi au deteriorat alte 12 structuri, însă ordinele de evacuare au fost parţial suspendate. Muzeul Getty din apropiere, care fusese închis din cauza poluării aerului ca urmare a incendiului, şi-a redeschis vineri porţile.

Incendiul Rye arde în continuare la nord de Los Angeles şi a fost izolat în proporţie de 50%, potrivit unui anunţ făcut vineri de autorităţi.

Serviciul Naţional de Meteorologie din SUA a descris situaţia din această săptămână drept cea mai intensă şi mai lungă manifestare a vântului uscat, sezonier, Santa Ana, precizează DPA. În plus, meteorologii au emis o avertizare cu privire la o posibilă extindere a acestui fenomen în sud-vestul Californiei până cel puţin la începutul săptămânii viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Reguli noi pentru străinii din Moldova

Decretul de promulgare și noua lege privind regimul străinilor din statele non-UE aflați pe teritoriul Republicii Moldova au fost publicate în Monitorul Oficial și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.