StiripesurseDiasporaNouă state UE sunt pregătite să formeze o armată comună

Nouă state UE sunt pregătite să formeze o armată comună

Publicat:

Nouă state membre ale Uniunii Europene vor semna un acord pentru înfiinţarea unei forţe militare comune, o iniţiativă susţinută şi de Marea Britanie, scrie The Guardian, conform news.ro.

Iniţiativa a aparţinut preşedintelui francez Emmanuel Macron, iar noua forţă militară va avea ca scop coordonarea soldaţilor într-un mod rapid pentru a gestiona crize din întreaga lume.

Citeşte şi: TOŢI poliţiştii dintr-un oraş mexican au fost arestaţi

Miniştrii Apărării din Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania şi Portugalia sunt aşteptaţi să semneze acordul luni, la Luxemburg.

De când a preluat puterea noul guvern, Italia şi-a retras susţinerea iniţială, dar Roma nu a exclus o viitoare implicare.


Decizia statelor UE a provocat îngrijorarea NATO, unde oficialii sunt preocupaţi de o posibilă distanţare a europenilor faţă de SUA. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, se află în Luxemburg pentru discuţii privind securitatea europeană.

Citeşte şi: Cutremur puternic în sudul Greciei

Florence Parly, ministrul Apărării din Franţa, a declarat pentru Le Figaro: “Apărarea Europei necesită o cultură comună (…) Termenele limită şi deciziile din UE durează prea mult în comparaţie cu cât ar trebui într-o situaţie de urgenţă”.

Iniţiativa de Intervenţie Europeană se află în afara structurilor Uniunii Europene, astfel că Marea Britanie va putea fi implicată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.