StiripesurseDiasporaStrat de zăpadă de peste un metru în insula Mallorca; autorităţile...

Strat de zăpadă de peste un metru în insula Mallorca; autorităţile au cerut ajutorul armatei spaniole

Publicat:

Autorităţile din Mallorca au cerut ajutor din partea unei unităţi specializate în intervenţii de urgenţă din cadrul armatei spaniole după o furtună care a dus la acumularea unui strat de zăpadă cu grosimea de peste 1 metru pe această insulă, informează DPA, potrivit agerpres.

Deşi furtuna Juliette s-a deplasat spre est, către Italia, în cursul zilei de miercuri, echipajele unor servicii de urgenţă au avut nevoie de mai multe ore pentru a ajunge la persoanele care au rămas blocate în zăpadă la altitudini mai înalte.

Citește și : În vizită în Irak, Guterres face apel la ‘întreruperea ciclurilor de instabilitate’

Zăpada a început să cadă luni şi s-a acumulat într-un strat de 1,4 metri în locuri situate la altitudini de peste 800 de metri. În plus, furtuna a generat vânturi puternice şi valuri înalte în regiunile costiere.

Iniţial, ninsoare a stârnit un val de entuziasm în rândul localnicilor şi al turiştilor, iar sute de oameni s-au îndreptat spre regiunile muntoase ale insulei spaniole. Însă mulţi au rămas apoi izolaţi şi au trebuit să caute adăposturi. La mănăstirea Lluc, de exemplu, aproape 100 de persoane au fost găzduite după ce au rămas blocate în zăpadă fără semnal la telefoanele mobile şi fără electricitate.


Citește și :  Papa Francisc a redus din nou privilegiile deţinute de cardinalii şi managerii de la Vatican

Mănăstirea Lluc, situată în nordul insulei, dispunea de un număr suficient de locuri de dormit şi de provizii pentru a-i găzdui peste noapte pe acei vizitatori neaşteptaţi. Salvamontiştii dintr-un echipaj de salvare de pe insulă au ajuns la mănăstire marţi.

Şi alte zone ale Spaniei s-au confruntat cu o vreme neobişnuit de rece, iar temperaturile pe timpul nopţii au scăzut până la -10 grade Celsius în regiunea Munţilor Pirinei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.