StiripesurseSocialStudenții din R.Moldova și Ucraina vor avea programe comune de studii

Studenții din R.Moldova și Ucraina vor avea programe comune de studii

Publicat:

Studenții din R.Moldova și Ucraina vor avea programe comune de studii

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „V.N.Karazin” din Ucraina vor organiza programe comune de studii. Un acord de colaborare între cele două instituții de învățământ a fost semnat astăzi la Ministerul Educației și Cercetării. 

Acordul prevede implementarea unor programe comune de studii în diferite domenii, inclusiv informatica, științe ale educației, management, marketing, finanțe publice, drept internațional. Vor fi elaborate programe comune pentru studii de master, cu condiția ca aceste programe acestea sunt supuse procedurilor de evaluare externă în statul de origine, potrivit deschide.md.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

„Studenții înscriși la programele comune de studii vor primi la absolvire două diplome, câte una de la fiecare universitate, cu condiția să îndeplinească cerințele și condițiile prevăzute de legislația națională. În fiecare an, cel puțin 10 studenți din fiecare universitate vor participa la programele de studii comune, stabilite prin acest acord între instituții”, a menționat ministrul Dan Perciun.

Acordul prevede și programe de mobilitate academică, fapt care înseamnă că studenții și cadrele didactice vor putea studia/activa un semestru în cealaltă universitate. În cadrul mobilităților pentru studenți, aceștia vor putea participa la cursuri la universitatea parteneră pentru a acumula creditele necesare, iar creditele precum și notele obținute la una dintre universități vor fi recunoscute de cealaltă. 


Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.