StiripesurseȘtirile zileiSUA îşi schimbă strategia de luptă împotriva drogurilor în Columbia

SUA îşi schimbă strategia de luptă împotriva drogurilor în Columbia

Publicat:

Statele Unite ale Americii au anunţat luni o nouă strategie de luptă împotriva drogurilor în Columbia, care va avea ca piloni reducerea producţiei, dezvoltarea zonelor rurale şi protecţia mediului înconjurător, transmite EFE, potrivit agerpres.

Oficiul Poliţiei Naţionale pentru Controlul Drogurilor al Casei Albe (ONDCP) a explicat într-un comunicat detaliile iniţiativei, rezultatul muncii unui grup de lucru comun pentru lupta împotriva stupefiantelor.

Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

Pentru a reduce oferta, SUA doresc ca eforturile împotriva spălării banilor şi în favoarea eradicării drogurilor, a interzicerii acestora, a reducerii cererii şi distrugerii laboratoarelor de procesare să fie dublate de acţiuni de aducere în justiţie a narcotraficanţilor.

În privinţa securităţii şi dezvoltării mediului rural, iniţiativa pledează pentru promovarea acestora cu ajutorul punerii în aplicare a acordului de pace încheiat de guvernul columbian în 2016 cu fosta grupare de gherilă FARC, dar şi pentru investiţii în aceste zone şi înlesnirea accesului la justiţie. Aceasta include, potrivit ONDCP, protejarea liderilor comunitari care promovează aplicarea legii, reducerea dependenţei de culturile de coca, extinderea reglementării titlurilor de proprietate a pământurilor şi modificarea formei în care SUA şi Columbia îşi evaluează progresele în acest domeniu.


În plus, Washingtonul va ajuta Bogota în eforturile sale de a supraveghea şi combate delictele de mediu comise de grupările de traficanţi de droguri. În acest domeniu, ambele părţi vor promova măsuri de refacere a pădurilor tropicale şi eliminarea atât a zonelor cultivate cu plante de coca, cât şi a refugiilor pentru laboratoarele de coca.

Comunicatul ONDCP nu face nicio referire la o metodă polemică pe care Columbia doreşte să o pună din nou în aplicare. Este vorba despre eradicarea culturilor ilicite prin pulverizarea de glifosat, măsură suspendată în această ţară din 2015 ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, după ce existenţa unor consecinţe nefaste pentru sănătate în urma acestei practici a fost dovedită.

Fostul preşedinte american Donald Trump a intensificat presiunile asupra Columbiei pentru ca această ţară să reia pulverizările aeriene a culturilor ilicite cu erbicidul glifosat, iar presiunile par să continue şi în mandatul succesorului liderului republican, democratul Joe Biden, dat fiind că administraţia sa sprijină fumigaţiile aeriene.

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

Cu prilejul vizitei sale în Columbia, în 20 şi 21 octombrie, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, nu a făcut nicio referire la această decizie controversată a autorităţilor columbiene. În schimb, Blinken a dat asigurări că pentru a lupta împotriva traficului de droguri este nevoie să fie abordată problema în esenţa ei, şi anume inechitatea şi ”reducerea cererii în SUA, deoarece (această cerere) alimentează întreaga activitate ilicită”.

Potrivit Oficiului ONU pentru Droguri şi Crimă (UNODC), culturile de coca din Columbia s-au redus în 2020 la 143.000 de hectare, cu 7% mai puţin decât zona cultivată în 2019. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.