StiripesurseȘtirile zileiSUA propune prelungirea tratatului New START, Moscova refuză

SUA propune prelungirea tratatului New START, Moscova refuză

Publicat:

Statele Unite au anunţat marţi un “acord de principiu” cu Moscova pentru a prelungi tratatul de dezarmare nucleară New START, dar Rusia a răspuns imediat apreciind ca “inacceptabile” condiţiile Washingtonului, notează AFP, potrivit agerpres.

“Suntem dornici să prelungim tratatul New START pentru o perioadă de timp, cu condiţia ca ei să accepte în schimb limitarea – îngheţarea – arsenalul lor nuclear”, a declarat negociatorul american Marshall Billingslea care conduce din iunie negocierile cu Moscova asupra tratatului bilateral New START expirând la începutul anului 2021 – la scurt timp după încheierea mandatului actual al lui Donald Trump, candidat la propria succesiune la 3 noiembrie.

Citește și: Olanda legalizează EUTANASIA copiilor bolnavi

“Credem că există un acord de principiu la cel mai înalt nivel al guvernelor noastre”, a adăugat diplomatul american în cursul unei videoconferinţe organizate de think tankul Heritage Foundation.

Răspunsul, dur, al Moscovei nu a întârziat. “Rusia şi Statele Unite nu s-au pus de acord în privinţa îngheţării arsenalelor lor nucleare”, a scris pe Twitter misiunea permanentă a Rusiei la Viena.


Un asemenea îngheţ ar fi “inacceptabil” pentru Moscova, a declarat agenţiilor ruse de presă negociatorul Moscovei, viceministrul de externe Serghei Riabkov.

New START – intrat în vigoare în 2010 şi care limitează numărul focoaselor nucleare operaţionale (instalate pe rachete, pe submarine şi bombardiere) la 1.550 pentru SUA şi Rusia – este ultimul pact major de dezarmare nucleară rămas în vigoare între cele două puteri, după ce Statele Unite s-au retras în 2019 din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (CFE), care interzicea utilizarea rachetelor balistice cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Washingtonul a acuzat Rusia de încălcarea prevederilor CFE şi a atribuit ‘întreaga responsabilitate’ Moscovei pentru încetarea acestui pact.

Citește și: Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit DUR

“Dacă americanii sunt de acord cu documentele pe care le-am remis şi le acceptă, un asemenea acord poate fi încheiat şi mâine. Dar cu atâtea divergenţe, nici nu-mi pot imagina pe ce bază colegii noştri de la Washington emit astfel de ipoteze”, a precizat Serghei Riabkov pentru agenţia Ria Novosti.

În opinia sa, Rusia şi Statele Unite au încă “puncte de vedere diferite asupra modalităţii de a întări controlul armamentului pe viitor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.