StiripesurseDiasporaSuedia autorizează extrădarea unui cetăţean turc cerută de Ankara şi refuză...

Suedia autorizează extrădarea unui cetăţean turc cerută de Ankara şi refuză o altă extrădare

Publicat:

Suedia a anunţat joi că va extrăda un cetăţean turc cerut de Ankara, însă a respins o altă cerere, în condiţiile în care extrădările constituie una dintre principalele exigenţe ale Turciei pentru a ratifica aderarea acestei ţări scandinave la NATO, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministerul Justiţiei suedez a precizat că a acceptat extrădarea lui Omer Altun, cetăţean turc în vârstă de 29 de ani condamnat anul trecut de un tribunal turc la 15 ani de închisoare pentru “echivalentul unei fraude în Suedia”.

Citește și: Desfăşurarea de arme nucleare ruseşti în Belarus răspunde extinderii NATO

Însă această extrădare a fost acceptată doar cu condiţia ca Altun să beneficieze de un nou proces la întoarcerea lui în Turcia.

Decizia, datată 30 martie şi o copie a căreia a fost consultată de AFP, a venit după ce Curtea Supremă a Suediei a dat undă verde pentru extrădarea lui.


“Guvernul împărtăşeşte părerea Curţii Supreme, potrivit căreia nimic nu se opune extrădării lui Omer Altun spre Turcia”, subliniază această instanţă juridică.

Cu toate acestea, guvernul a respins o cerere de extrădare ce îl vizează pe Mehmet Zakir Karayel, cetăţean suedez în vârstă de 51 de ani pe care Ankara îl suspectează că este membru al unei “organizaţii teroriste armate”, potrivit Ministerului Justiţiei al Suediei.

În virtutea legislaţiei suedeze, “un cetăţean suedez nu poate fi extrădat”, a scris ministerul.

Suedia a extrădat deja cel puţin doi cetăţeni turci în cursul anului trecut şi a respins cererile pentru extrădarea mai multor altor cetăţeni turci, printre care a fostului redactor-şef al cotidianului Zaman, acuzat de Turcia că este implicat în tentativa de înlăturare de la putere a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în 2016.

Citește și: Rusia sugerează excluderea rolului de mediator al Chinei, în contextul vizitei lui Macron

În urma declanşării invaziei ruse asupra Ucrainei, Stockholmul şi Helsinki şi-au abandonat politica de lungă dată de nealiniere militară şi au înaintat cereri de aderare la NATO.

După mai multe luni de întârziere, Turcia a ratificat aderarea Finlandei luna trecută, permiţându-i să devină un membru deplin al Alianţei Nord-Atlantice, săptămâna aceasta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.