StiripesurseDiasporaSummitul UE pentru buget se reia oficial de la ora 15:00...

Summitul UE pentru buget se reia oficial de la ora 15:00 GMT

Publicat:

Liderii statelor membre şi cei ai instituţiilor Uniunii Europene reiau oficial discuţiile la ora locală 16:00 (17:00 ora României) în cadrul summitului privind bugetul multianual al blocului comunitar, a declarat un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, iar diplomaţi UE vorbesc despre “o nouă dinamică în discuţii”, relatează DPA, potrivit agerpres.

Potrivit unor surse diplomatice, s-au realizat progrese în discuţiile de mai devreme între cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi liderii statelor aşa-numite “frugale” – Austria, Danemarca, Olanda şi Suedia.

Drept urmare, în prezent au loc noi calcule privind bugetul, au precizat sursele citate.

Citește și : Mii de oameni fug zilnic din calea atrocităților comise în Burkina Faso

Discuţiile care au durat toată noaptea precedentă s-au soldat cu un eşec în privinţa ajungerii la o propunere de compromis. Charles Michel a avut toată noaptea discuţii unu la unu cu liderii statelor UE, dar le-a încheiat fără un plan clar de a rezolva disputa, au declarat surse din Comisia Europeană.


Următoarea rundă de discuţii a fost convocată pentru ora locală 11:00 (10:00 GMT), a afirmat iniţial purtătorul de cuvânt al lui Michel, Barend Leyts, precizând că negocierile vor continua în cursul dimineţii. Apoi reluarea summitului a fost amânată până la ora locală 12.00 şi apoi pe termen nelimitat, în timp ce Charles Michel a continuat discuţiile cu şefii de stat şi de guvern.

Potrivit unor surse din Consiliul European, Michel are un nou plan de a rezolva disputa care pare insurmontabilă între liderii statelor UE.

Citește și : Putin dă vina pe Occident pentru tensiunile cu Ucraina: ‘Se tem de un concurent global!’

Ţările net contributoare – Germania, Austria, Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca – vor să-şi plafoneze plăţile, argumentând că ele contribuie cel mai mult la bugetul comunitar.

Majoritatea celorlalte ţări se opun ferm tăierilor planificate în fondurile destinate agriculturii şi politicii de coeziune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.