StiripesurseDiasporaTaiwanul va investi peste 10 milioane de euro pentru producţia de...

Taiwanul va investi peste 10 milioane de euro pentru producţia de cipuri în Lituania

Publicat:

Taiwanul, cel mai mare furnizor mondial de semiconductori, va investi peste 10 milioane de euro pentru producţia de cipuri în Lituania, a anunţat luni şeful reprezentanţei Taiwanului la Vilnius, transmite Reuters, potrivit agerpres

Institutul pentru tehnologie şi cercetare industrială din Taiwan va coopera cu producătorul lituanian de componente electronice Teltonika pentru a pune la punct capacităţile tehnologice în domeniul semiconductorilor ale ţării baltice, a precizat Eric Huang, şeful reprezentanţei Taiwanului la Vilnius. În plus, vor fi oferite un număr de peste 20 de burse de pregătire tehnică în Taiwan pentru lituanieni, a adăugat Eric Huang.

Citește și : Ursula von der Leyen va face o vizită în Republica Moldova

“Acesta nu este un troc (în schimbul permisiunii Lituaniei de deschidere a reprezentanţei Taiwanului). Motivul este acela că Taiwanul ar dori să colaboreze cu Lituania pentru a consolida rezilienţa lanţului nostru democratic de aprovizionare, în faţa coerciţiei exercitate de regimurile autocratice”, a adăugat oficialul taiwanez.

În luna noiembrie a anului trecut, Lituania a permis Taiwanului să îşi deschidă o ambasadă de facto la Vilnius, o decizie care a nemulţumit China, care consideră insula Taiwan o parte din teritoriul său naţional. Ulterior, Beijingul şi-a restrâns relaţiile diplomatice cu Lituania, a limitat schimburile comerciale şi a presat companiile multinaţionale să întrerupă legăturile cu mica ţară baltică a cărei populaţie este de 2,8 milioane de locuitori.


La începutul acestui an, Taiwanul a lansat un fond de investiţii în valoare de 200 de milioane de euro şi o facilitate de împrumut cu o valoare de un miliard de euro pentru Lituania şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

Prima investiţie de capital în Lituania, în valoare de 10 milioane de euro, ar urma să se finalizeze până la începutul anului următor, a precizat Eric Huang, adăugând că primele împrumuturi cu o valoare de nouă milioane de euro vor fi eliberate până la finele lunii noiembrie.

Citește și : SUA: Scrutinul de la mijlocul mandatului, un test pentru viitorul politic al lui Trump

De asemenea, Taiwanul a eliberat licenţe de import pentru produse lactate, ouă şi produse din peşte provenite din Lituania şi până la finele anului ar putea elibera şi licenţe pentru importul de carne de vită din mica ţară baltică.

Tot luni, Lituania şi-a inaugurat propria sa reprezentanţă din Taiwan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.