StiripesurseȘtirile zileiTalibanii ÎNTRERUP discuţiile cu guvernul afgan

Talibanii ÎNTRERUP discuţiile cu guvernul afgan

Publicat:

Talibanii au anunţat marţi că au întrerupt discuţiile cu guvernul afgan cu privire la schimbul de prizonieri, ce condiţionează începerea negocierilor de pace intra-afgane, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al talibanilor, cu sediul în Qatar, a transmis pe Twitter că echipa tehnică nu va participa la ‘întâlniri sterile’ începând de marţi. El a susţinut că eliberarea prizonierilor talibani este amânată ‘sub un pretext sau altul’.

Citeşte şi: Cardinalul George Pell SCAPĂ de puşcărie

‘Le cerem talibanilor să nu saboteze procesul invocând scuze acum’, a reacţionat Javid Faisal, purtător de cuvânt al Consiliului de securitate naţională de la Kabul.

Acordul încheiat între SUA şi talibani la sfârşitul lui februarie deschide calea pentru retragerea graduală a forţelor internaţionale din Afganistan în schimbul garanţiilor de securitate din partea insurgenţilor, dar impune eliberarea a până la 5.000 de prizonieri talibani ca precondiţie pentru începerea negocierilor de pace intra-afgane.


Deşi nu a fost inclus la masa discuţiilor dintre SUA şi talibani, guvernul de la Kabul a fost de acord să elibereze gradual 1.500 de prizonieri înaintea începerii negocierilor, dar gruparea insurgentă reclamă punerea în libertate a tuturor celor 5.000.

O delegaţie talibană de trei membri se afla la Kabul de marţea trecută pentru a negocia cu guvernul pe tema eliberării de prizonieri.

Un responsabil guvernamental afgan a afirmat luni că delegaţia cere să fie eliberaţi 15 comandanţi talibani implicaţi într-unele din cele mai violente atacuri din ultimii ani.

Citeşte şi: BoJo a fost transferat la terapie intensivă! Starea de sănătate a premierului britanic rămâne neschimbată

‘Încăpăţânarea are o limită. Nu mai putem tolera situaţia’, a declarat într-o conferinţă de presă Matin Bek, şeful Directoratului independent al guvernării locale.

Suspendarea discuţiilor ar putea duce la o escaladare a violenţelor, ceea ce ar pune în pericol planul de retragere a trupelor americane din Afganistan, un obiectiv major al preşedintelui Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.