StiripesurseSintezeTeheranul acuză Washingtonul că 'se bagă' în protestele stradale

Teheranul acuză Washingtonul că ‘se bagă’ în protestele stradale

Publicat:

Teheranul a acuzat Washingtonul de amestec în afacerile interne ale Iranului după ce Statele Unite şi-au exprimat susţinerea faţă de ‘poporul iranian’ în contextul violentelor manifestaţii împotriva creşterii preţului la benzină din ultimele zile, informează France Presse, potrivit agerpres.

‘Aşa cum am spus poporului iranian acum un an şi jumătate: SUA sunt alături de voi’, a transmis sâmbătă secretarul de stat american Mike Pompeo într-o postare pe Twitter.

Vezi şi: ATAC armat în curtea casei! 4 morţi şi 6 răniţi în California – VIDEO

Aceste cuvinte reprezintă ‘expresia sprijinului arătat de secretarul de stat american pentru un grup de rebeli’, notează Ministerul de Externe iranian într-un comunicat dat publicităţii în noaptea de duminică spre luni.

Ministerul ‘condamnă aceste afirmaţii intervenţioniste’, se mai spune în text, potrivit căruia ‘nobilul popor iranian ştie bine că afirmaţii ipocrite de acest gen nu relevă de fapt niciun semn onest de simpatie’.


Cel puţin două persoane (un civil şi un poliţist) şi-au pierdut viaţa de vineri seara în Iran în urma unor manifestaţii violente, izbucnite în numeroase oraşe ale ţării la scurt timp de ce autorităţile au anunţat o creştere considerabilă a preţului la carburanţi.

Potrivit planului anunţat de guvern, preţul la benzină, puternic subvenţionat, aproape că se va dubla pentru primii 60 de litri achiziţionaţi pe lună, pentru care se vor plăti 15.000 de riali (11 eurocenţi) per litru faţă de 10.000 în prezent. Dincolo de această cantitate, preţul litrului urmează să se tripleze, la 30.000 de riali.

Autorităţile asigură că de veniturile obţinute în urma creşterii preţului la benzină vor beneficia circa 60 de milioane de iranieni defavorizaţi (dintr-o populaţie de 83 de milioane).

Citeşte şi: Michael Bloomberg a ajuns la momentul pocăinţei: ‘Îmi cer iertare!’

Duminică, Casa Albă şi-a exprimat sprijinul pentru ‘iranieni în manifestaţiile lor paşnice împotriva regimului care ar trebui să-l conducă’.

‘Noi condamnăm recurgerea la forţă şi restricţiile de comunicare împotriva manifestanţilor’, a indicat Stephanie Grisham, purtătoare de cuvânt a executivului american într-un comunicat denunţând, potrivit ei, derivele puterii care ‘şi-a abandonat propriul popor’.

De la începutul contestării, mai multe zeci de persoane au fost arestate, conform unor informaţii apărute în presa iraniană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.