StiripesurseDiasporaTheresa May este pusă sub presiune de propriul partid să renunţe...

Theresa May este pusă sub presiune de propriul partid să renunţe la oferta prezentată laburiştilor legată de Brexit

Publicat:

Premierul britanic Theresa May se află sub presiunea propriului partid pentru a renunţa la oferta prezentată opoziţiei laburiste în vederea aprobării parlamentare a acordului privind Brexitul, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.

La aproape trei ani după ce 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în rândul politicienilor britanici nu există un acord privind data şi modul în care ‘divorţul’ va avea loc.

Citeşte şi: Trump ameninţă Iranul: ‘Dacă face ceva, va suferi enorm!’

Data iniţială a ieşirii din UE a fost 29 martie 2019, deşi premierul May nu a reuşit să convingă parlamentarii britanici să aprobe acordul negociat cu Bruxellesul, astfel că şefa executivului a prezentat o ofertă Partidului Laburist, condus de Jeremy Corbyn, pentru a ajunge la un compromis.

Treisprezece dintre miniştrii britanici, precum şi Graham Brady, preşedintele Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, i-au scris Theresei May pentru a-i solicita să nu accepte cererea laburiştilor privind rămânerea ţării într-o uniune vamală cu UE după Brexit.


Negociatorul-şef pentru Brexit, Olly Robbins, urmează să se deplaseze la Bruxelles pentru a discuta despre amendamentele la declaraţia politică cu privire la viitoarea relaţie între Regatul Unit şi UE.

Robbins va explora cât de rapid pot fi operate respectivele modificări ale declaraţiei politice în cazul în care guvernul şi opoziţia laburistă pot ajunge la o înţelegere, potrivit BBC.

Citeşte şi: Atac al talibanilor în Pakistan (VIDEO): Patru poliţişti au fost ucişi!

La 11 aprilie, premierul britanic a convenit cu liderii statelor din UE27 să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de legislativul britanic.

Theresa May, care a ajuns în funcţie în haosul ce a urmat după votul din 2016 privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a promis că va demisiona dacă parlamentarii susţin acordul său cu Bruxellesul privind părăsirea blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.