StiripesurseDiasporaTheresa May: Negocierile cu UE pe tema Brexit vor continua până...

Theresa May: Negocierile cu UE pe tema Brexit vor continua până în noiembrie

Publicat:

Negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema evitării reinstituirii frontierei cu Irlanda în cadrul acordului Brexit probabil vor continua până în noiembrie, a afirmat joi seară premierul britanic, Theresa May, potrivit Mediafax.

Surse diplomatice afirmau joi dimineaţă că Londra şi Bruxellesul înregistrează progrese în negocierile pe tema Brexit, exprimând speranţa că se va ajunge la un acord până luni.

Citește și : Armata Rusiei a efectuat teste masive ale forţelor atomice strategice la ordinul lui Putin

Însă premierul Theresa May a declarat joi seară că discuţiile pe tema frontierei probabil se vor prelungi în noiembrie.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie pot ajunge la un acord pe tema Brexit săptămâna viitoare, a afirmat miercuri negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, insistând însă că Londra probabil va fi nevoită să accepte controale comerciale în Irlanda de Nord. Michel Barnier pledează pentru soluţionarea problemei vamale prin instituirea controalelor între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii.


Citește și : Armata israeliană suspendă zborurile avioanelor de luptă F-35

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.