StiripesurseDiasporaTheresa May: Proiectul de acord cu UE răspunde votului britanicilor

Theresa May: Proiectul de acord cu UE răspunde votului britanicilor

Publicat:

Premierul britanic Theresa May a declarat miercuri în Parlamentul de la Londra că proiectul de acord privind Brexit-ul convenit cu o zi înainte cu Bruxellesul răspunde votului britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Ceea ce am negociat este un acord care răspunde votului britanicilor’ la referendumul din iunie 2016, a declarat Theresa May, răspunzând criticilor unui membru al majorităţii sale conservatoare care a afirmat că proiectul de acord conţine concesii inacceptabile.

Citeşte şi: Trump trimite un militar de carieră în funcţia de ambasador SUA în Arabia Saudită

Preşedintele Parlamentului britanic a afirmat că un anunţ al guvernului referitor la Brexit ar urma să fie făcut joi, relatează Reuters.

‘Mi s-a dat de înţeles că va exista o declaraţie în legătură cu această chestiune, probabil mâine (joi)’, a declarat John Bercow răspunzând la întrebarea unui parlamentar dacă un astfel de anunţ ar putea avea loc miercuri.


Premierul britanic Theresa May a făcut aceste declaraţii înainte de reuniunea cabinetului său, programată pentru ora 14:00 GMT, în care va încerca să-şi convingă miniştrii să accepte acordul negociat îndelung cu Bruxellesul, ceea ce ar permite Londrei să solicite organizarea unui summit extraordinar al Uniunii Europene cu privire la Brexit. Dacă însă guvernul britanic respinge textul, atunci se conturează tot mai clar perspectiva ieşirii Regatului Unit din UE, prevăzută pentru 29 martie 2019, în absenţa unui acord.

Acest summit ar trebui ‘probabil’ să aibă loc duminică, 25 noiembrie, dacă ‘guvernul britanic este mulţumit de textul’ acordului, a declarat miercuri premierul irlandez Leo Varadkar. Parlamentul britanic şi cele europene vor trebui apoi să ratifice acordul înainte de data ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Pedepese capitale în Iran! Doi oameni au fost executaţi pentru infracţiuni economice

Unul dintre principalele obstacole în calea unui acord între Londra şi Uniunea Europeană îl reprezintă frontiera irlandeză. Niciuna dintre cele două părţi nu doreşte reintroducerea unei frontiere fizice în insula Irlanda de teama de a nu compromite acordurile de pace care au pus capăt unei perioade de aproape trei decenii de violenţe comunitare în Irlanda de Nord.

Bruxellesul doreşte să nu fie introdusă o ‘frontieră dură’ între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.