StiripesurseSocialȚigările electronice sunt la mare 'modă' în rândul adolescenţilor

Țigările electronice sunt la mare ‘modă’ în rândul adolescenţilor

Publicat:

Țigările electronice devin tot mai populare în rândul adolescenților din Republica Moldova, în timp ce fumatul clasic este în scădere. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 12% dintre elevi utilizează astfel de produse, însă specialiștii susțin că cifra reală ar putea fi mult mai mare.

Pentru a combate fenomenul, autoritățile din sănătate și educație au început să implementeze metode interactive în școli, menite să le arate elevilor efectele nocive ale substanțelor inhalate. Un astfel de experiment a avut loc la Liceul „Gheorghe Asachi”, unde adolescenții au putut observa direct impactul substanțelor toxice asupra țesuturilor, transmite tv8.md.

Citeşte şi: Unii judecători vor să ‘fenteze’ Comisia de Vetting – Stiripesurse.md

În cadrul lecției, elevilor le-a fost demonstrat efectul formaldehidei – o substanță chimică prezentă atât în fumul de țigară convențional, cât și în vaporii țigărilor electronice, clasificată drept cancerigenă.

Elevii spun că țigările electronice sunt tot mai frecvente în mediul școlar.


„Situația este des întâlnită între adolescenți. Cred că fiecare a treia persoană fumează”, a declarat un elev, menționând că multe dintre substanțele conținute nu sunt indicate pe ambalaj.

Alți tineri afirmă că tentația vine din presiunea socială și stres: „Majoritatea adolescenților, posibil de la stres… vor să scape cumva de presiunea notelor sau a părinților.”

Există însă și elevi care spun că aleg conștient să evite acest obicei, fiind conștienți de riscuri.

Cadrele didactice și administrațiile instituțiilor de învățământ sunt instruite să abordeze subiectul într-un mod complex, implicând profesori, psihologi, asistenți medicali și părinți.

„Este importantă o abordare multidisciplinară, implicarea tuturor actorilor pentru a sensibiliza elevii și a-i ajuta să ia decizii corecte”, a declarat directoarea instituției, Nona Chiriac.

Proiectul este implementat, în prima etapă, în două licee din Chișinău, unul din Bălți și două gimnazii din raioanele Călărași și Șoldănești, urmând să fie extins la nivel național.

Potrivit Luciei Argint, reprezentantă a Ministerului Educației, autoritățile mizează pe rezultate care să încurajeze alte școli să adopte aceste practici și materiale educaționale.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că 88% dintre fumătorii adulți au început să fumeze încă din adolescență. În același timp, la nivel european, consumul de țigări clasice este în scădere, însă crește utilizarea produselor alternative cu nicotină, inclusiv țigările electronice.

Autoritățile avertizează că aceste produse nu sunt inofensive și pot avea efecte grave asupra sănătății, în special în rândul tinerilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.