StiripesurseDiasporaTony Blair refuză orice comparaţie între Irak şi Ucraina

Tony Blair refuză orice comparaţie între Irak şi Ucraina

Publicat:

În urmă cu 20 de ani, prim-ministrul britanic Tony Blair implica Regatul Unit în războiul din Irak, alături de SUA, o decizie care a provocat ample manifestaţii în ţara sa. Astăzi, Tony Blair refuză orice comparaţie între Irak, război dus sub mandat ONU, şi Ucraina, chiar dacă preşedintele rus Vladimir Putin l-a folosit drept “o scuză”, informează luni AFP, potrivit agerpres

“Nu există nicio justificare rezonabilă pentru a cotropi o ţară independentă şi suverană, cu un preşedinte democrat, (care nu punea) nicio problemă pentru nimeni” şi nu încălca “nicio obligaţie internaţională”, explică Blair într-un interviu pentru agenţia de presă franceză şi pentru agenţiile de presă europene ANSA, DPA şi EFE.

Citește și : Putin elogiază relaţiile ruso-chineze şi dorinţa Beijingului de a juca un rol constructiv în criza ucraineană

“Dacă nu ar fi folosit această scuză (privind războiul din Irak), el ar fi folosit o alta”, este de părere fostul lider laburist de 69 de ani, cu privire la Vladimir Putin.

Fostul dictator irakian Saddam Hussein provocase două războaie regionale, a sfidat numeroase rezoluţii ale ONU şi a lansat un atac chimic împotriva propriului său popor, a amintit Blair.


“Cel puţin se poate recunoaşte că a fost îndepărtat un despot de la putere (în Irak) pentru a încerca instalarea unei democraţii”, a apărat Blair fosta operaţiune în Irak, de la sediul Institute for Global Change pe care îl conduce, în centrul Londrei.

“Sigur că se poate discuta despre toate consecinţele” războiului din Irak, a admis el. Însă “nu trebuie să uităm niciodată ce a făcut Vladimir Putin în Orientul Mijlociu, în Siria. (…) Intervenţia sa în Orientul Mijlociu a servit la menţinerea unui despot la putere şi la respingerea unei democraţii. Prin urmare, ar trebui să tratăm toată această propagandă cu puţinul respect pe care îl merită”, a adăugat Blair.

Vladimir Putin este vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crima de război “deportare ilegală” de copii ucraineni, după invazia rusă în Ucraina, o decizie care, potrivit Moscovei, nu are nicio valoare juridică.

Citește și : Netanyahu face un pas înapoi şi atenuează planul de reformă a justiţiei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.