StiripesurseDiasporaTransnistria cere un statut special, precum al Palestinei

Transnistria cere un statut special, precum al Palestinei

Publicat:

Administraţia separatistă de la Tiraspol îşi doreşte un statut special, după exemplul Palestinei, şi a făcut în acest sens demersuri la ONU, a informat duminică Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Chiar dacă între Palestina şi Transnistria sunt diferenţe în ceea ce priveşte dezvoltarea democraţiei, a instituţiilor guvernamentale şi economiei, Palestina are acest statut, dar transnistrenii nu, a constatat liderul separatist transnistrean Vadim Krasnoselski. Prin urmare, pe baza acestui exemplu, Transnistria a înaintat la ONU o cerere pentru acordarea statutului special, transmite agenţia Novosti PMR.

Citește și: Preşedinta şi co-proprietara companiei aeriene S7 a murit în tragedia aviatică din Germania – VIDEO

Potrivit sursei citate, Krasnoselski a declarat că reprezentanţii transnistreni au solicitat secretarului general al ONU ca Transnistriei să-i fie acordată în cadrul organizaţiei o platformă pentru comunicarea informaţiilor despre regiune şi despre evenimentele care au loc aici, inclusiv în domeniul drepturilor omului.

“Am fost auziţi. Pot dezvălui câteva detalii. La elaborarea agendei care defineşte principalele probleme pe care ONU urma să le ia în considerare în 2018, una dintre cele 12 a inclus problema Transnistriei. A început dialogul”, a spus liderul separatist.


Citește și: Președintele algerian se pregătește să-și anunțe demisia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.