StiripesurseȘtirile zileiTrei rachete au lovit aeroportul din Kandahar

Trei rachete au lovit aeroportul din Kandahar

Publicat:

Trei rachete au lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică aeroportul din Kandahar, oraş în sudul Afganistanului, unde talibanii şi forţele afgane se înfruntă de mai multe săptămâni, au anunţat reprezentanţi ai aeroportului, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

“Două rachete au produs daune la pistă (…) din acest motiv toate zborurile dinspre şi către aeroport au fost anulate”, a declarat şeful aeroportului din Kandahar, Massoud Pashtun, lucru susţinut şi de un reprezentant al aviaţiei civile din Kabul.

Citește și :  Ocean Viking a salvat aproape 200 de migranţi aflaţi pe ambarcaţiuni în primejdie în largul Libiei

Informaţia a fost confirmată chiar de un purtător de cuvânt al talibanilor. “Aeroportul din Kandahar a fost vizat pentru că duşmanul îl folosea drept centru de lansare a raidurilor aeriene împotriva noastră”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

Talibanii, care duc de trei luni o ofensivă pe toate fronturile în Afganistan, s-au apropiat în ultimele săptămâni de Kandahar, cu o populaţie de 650.000 de locuitori şi fief al mişcării lor.


Talibanii au reuşit să preia controlul asupra a vaste zone rurale, însă în ultimele zile ei ameninţă serios mai multe capitale regionale. În afară de Kandahar, ei s-au apropiat şi de Herat, mare oraş din vestul ţării, al treilea cel mai populat (600.000 de locuitori), şi de Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand (sud), învecinată cu Kandahar.

Citește și : Justiția americană a dispus confiscarea unui petrolier suspectat că efectuează livrări în Coreea de Nord

Căderea Kandaharului, din care talibanii au făcut epicentrul regimului lor atunci când s-au aflat la guvernarea ţării (1996-2001) şi au impus o versiune rigidă a legii islamice, ar fi pentru autorităţile afgane un adevărat dezastru.

Forţele afgane, care până în prezent au opus doar o slabă rezistenţă în faţa ofensivei talibane, nu mai controlează decât principalele drumuri şi capitalele de provincie.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.