StiripesurseExterneTrei răniţi în urma confruntărilor stradale din Suedia

Trei răniţi în urma confruntărilor stradale din Suedia

Publicat:

Trei persoane au fost împuşcate şi rănite în confruntările violente din Suedia, duminică, între forţele de securitate şi manifestanţii care au protestat împotriva unui grup de extremă dreaptă care se laudă cu arderea Coranului în timpul unor adunări publice, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Poliţia a tras mai multe focuri de avertizare. Se pare că trei persoane au fost lovite de ricoşeuri şi sunt în prezent tratate la spital”, a declarat poliţia într-un comunicat.

Citeşte şi: Stat Islamic promite răzbunarea morţii liderului său şi îndeamnă la noi atacuri teroriste în Europa – Black News

Cei trei răniţi, a căror stare nu se cunoaşte, sunt de asemenea “în arest, suspectaţi de infracţiuni”, se precizează în comunicat.

Este a doua astfel de confruntare în patru zile la Norrköping. Prima dată, manifestanţii au protestat împotriva unui miting al grupării anti-imigraţie şi anti-islam ‘Hard Line’, condusă de danezo-suedezul Rasmus Paludan, în vârstă de 40 de ani. Duminică au manifestat din nou în legătură cu organizarea unui alt miting, la care Paludan a renunţat în cele din urmă.

La Norrköping au fost arestate patru persoane din cei aproximativ 150 de participanţi la această ‘revoltă violentă’ în timpul căreia s-a aruncat cu pietre în poliţie şi au fost arse maşini.


Potrivit serviciilor de sănătate citate de agenţia locală TT, zece persoane au fost internate cu răni uşoare în urma acestor ciocniri, precum şi a unor ciocniri similare în oraşul învecinat Linköping, unde ‘Hard Line’ a renunţat la organizarea unei demonstraţii.

Cu dublă naţionalitate, Rasmus Paludan, care intenţionează să candideze la alegerile legislative suedeze din septembrie, dar nu are în prezent semnăturile necesare pentru a-şi depune candidatura, se află în prezent într-un turneu în Suedia, unde merge în cartierele cu populaţie musulmană importantă pentru a arde Coranul.

Citeşte şi: Ruşii au reluat bombardarea Mariupolului – Black News

În 2019, Rasmus Paludan, avocat şi youtuber, condamnat pentru insulte rasiste, şi-a încercat deja norocul în Danemarca, ţara sa natală, unde a obţinut doar 10.000 de voturi.

Paludan a provocat mai multe incidente în ultimii ani. În 2019 a ars un Coran învelit în şuncă şi a fost blocat timp de o lună pe Facebook după ce a postat o fotografie în care punea semnul de egalitate între imigraţie şi criminalitate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.