StiripesurseDiasporaTrump afirmă că Brexitul trebuie să aibă loc în condiţiile dorite...

Trump afirmă că Brexitul trebuie să aibă loc în condiţiile dorite de Johnson: ‘Ar fi teribil să se urmeze o altă cale’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi, la ONU, că ar fi “teribil” ca Marea Britanie să nu iasă din Uniunea Europeană aşa cum intenţionează prim-ministrul Boris Johnson, ale cărui planuri sunt contracarate de Parlament şi de Curtea Supremă, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Numai un om ca el poate reuşi”, a declarat Trump referindu-se la Johnson, cu care s-a întâlnit în marja Adunării Generale a ONU. “Cred că o va face. Ar fi teribil să se urmeze o altă cale”, a adăugat preşedintele american, referindu-se la subiectul Brexitului.

Citește și : Putin se va întâlni miercuri la Kremlin cu Maduro

Curtea Supremă din Londra a considerat marţi ilegală decizia lui Johnson de a suspenda parlamentul până aproape de Brexit, o înfrângere răsunătoare pentru prim-ministru, care a provocat noi apeluri la demisia sa.

Boris Johnson a dat asigurări mai devreme că planurile sale de a scoate ţara din UE pe 31 octombrie merg înainte.


“Trebuie să spun că nu sunt deloc de acord cu ceea ce au decis judecătorii. Nu cred că este corect, dar vom merge înainte şi bineînţeles că parlamentul va reveni”, a declarat el.

Citește și : Boris Johnson îşi reiterează la ONU îndemnul la organizarea de alegeri

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.