StiripesurseSintezeTrump anunţă ridicarea sancţiunilor impuse Turciei după lansarea ofensivei militare din...

Trump anunţă ridicarea sancţiunilor impuse Turciei după lansarea ofensivei militare din Siria

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri ridicarea sancţiunilor impuse Turciei săptămâna trecută, după lansarea ofensivei militare a Ankarei împotriva kurzilor din Siria, transmite AFP, potrivit agerpres.

“I-am cerut secretarului Trezoreriei (ministrul finanţelor Steve Mnuchin) să ridice toate sancţiunile impuse la 14 octombrie în răspuns la ofensiva Turciei”, a declarat Trump la Casa Albă.

Citește și : Camionul cu 39 de cadavre din Anglia nu a mai intrat în Bulgaria din 2017, afirmă premierul Borisov

SUA au anunţat atunci sancţiuni împotriva a trei miniştri şi două ministere din Turcia, iar miercurea trecută Steven Mnuchin a avertizat că alte sancţiuni sunt în pregătire împotriva Ankarei, dacă nu va fi aplicat un armistiţiu. El a adăugat atunci că o listă cu posibile ţinte ale sancţiunilor a fost înmânată secretarului de stat Mike Pompeo şi vicepreşedintelui Mike Pence, care urmau să se întâlnească a doua zi cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în Turcia. Joi, a fost anunţată o încetare a focului.

Trump a subliniat miercuri, în alocuţiunea sa de la Casa Albă, că SUA le-au făcut “un mare serviciu” părţilor aflate în conflict în Siria.


Citește și : Germania este dispusă să accepte o amânare pe termen scurt a procesului Brexit (Heiko Maas)

“Azi dimineaţă devreme, guvernul Turciei a informat administraţia mea că va pune capăt luptelor şi ofensivei din Siria şi încetarea focului va deveni permanentă”, a spus Donald Trump, flancat de vicepreşedintele Pence şi secretarul de stat Pompeo.

El a adăugat însă că, “totuşi, cuvântul permanent poate fi definit în această parte a lumii ca oarecum discutabil. Înţelegem cu toţii acest lucru”.

Liderul de la Casa Albă a precizat că i-a dat instrucţiuni ministrului de finanţe să ridice sancţiunile impuse Ankarei după ofensivă “în afară de cazul în care se întâmplă ceva de care nu suntem mulţumiţi”.

SUA vor să “lase pe alţii să se lupte pentru aceste nisipuri pătate de sânge”, a mai spus Trump. “Câţi americani trebuie să moară în Orientul Mijlociu în aceste vechi conflicte sectare şi tribale?”, s-a întrebat retoric liderul de la Casa Albă, declarându-se “angajat să urmeze un curs diferit, unul care duce la victorie pentru America”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.