StiripesurseȘtirile zileiTrump, așteptat să facă un anunţ 'foarte important'

Trump, așteptat să facă un anunţ ‘foarte important’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump va face de la Casa Albă un anunţ “foarte important” duminică dimineaţa, a anunţat sâmbătă seara purtătorul său de cuvânt Hogan Gidley, fără a da alte detalii, transmite AFP, potrivit agerpres.

Informaţii neconfirmate afirmă că ar putea fi vorba de o operaţiune militară împotriva grupării Stat Islamic din Siria.

Citește și : Maurice Robinson, șoferul ‘camionului morţii’ din Essex, inculpat pentru 39 omoruri din culpă

Alocuţiunea prezidenţială va avea loc la ora locală 09:00 (13:00 GMT), a precizat purtătorul de cuvânt într-un scurt comunicat de presă.

“Tocmai s-a întâmplat ceva foarte important”, a anunţat pe Twitter preşedintele american într-o postare misterioasă, cu puţin timp înaintea acestui comunicat.


Conform informaţiilor apărute pe site-ul Newsweek, Donald Trump ar fi aprobat recent lansarea unei operaţiuni împotriva grupării Stat Islamic avându-l drept ţintă pe liderul acesteia, Abu Bakr al-Baghdadi.

Contactat de AFP, Pentagonul a refuzat să comenteze.

Citește și : Maurice Robinson, șoferul ‘camionului morţii’ din Essex, inculpat pentru 39 omoruri din culpă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.