StiripesurseȘtirile zileiTrump RENUNȚĂ la serviciile lui Rudy Giuliani

Trump RENUNȚĂ la serviciile lui Rudy Giuliani

Publicat:

Fostul preşedinte american Donald Trump nu mai contează pe serviciile de reprezentant legal ale lui Rudy Giuliani, a declarat marţi un consilier citat de dpa, potrivit agerpres.

“Primarul Giuliani nu îl reprezintă în prezent pe preşedintele Trump în nicio chestiune legală”, a spus Jason Miller, principalul purtător de cuvânt al fostului preşedinte după încheierea mandatului la Casa Albă. El s-a referit atât la Trump, cât şi la avocatul Giuliani – fost primar al New Yorkului – folosind funcţiile lor din trecut.

Citește și: SEISM puternic în Grecia 

Miller a refuzat să spună dacă legăturile dintre cei doi au fost întrerupte definitiv, răspunzând unei întrebări în acest sens printr-un mesaj text: “Nu aş face alte precizări”.

Giuliani nu a răspuns solicitării dpa de a comenta, iar agenţia respectivă nu a obţinut o reacţie nici de la purtătoarea lui de cuvânt.


Rudolph Giuliani, cunoscut ca Rudy, a fost avocatul personal al lui Trump mai mulţi ani şi unul din promotorii încercărilor acestuia de a obţine în instanţă anularea a milioane de voturi pentru actualul preşedinte al SUA, Joe Biden, după alegerile din noiembrie anul trecut.

După ce au apărut ştirile despre încetarea relaţiei avocat-client dintre Giuliani şi Trump, Miller a publicat în reţeaua Twitter un mesaj de susţinere: “Primarul rămâne un aliat şi un prieten”.

Cu numai câteva ore înainte, congresmanul democrat Bennie Thompson, reprezentant în Congresul SUA al statului Mississippi, alături de organizaţia pentru drepturi civile NAACP, intentase un proces pentru presupusa asociere în vederea blocării ilegale a legislativului de către Trump, Giuliani şi mai mulţi extremişti de dreapta, care au încercat să împiedice validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Reclamanţii s-au prevalat de prevederile legii din 1871 împotriva organizaţiei rasiste Ku Klux Klan.

Citește și: Numărul de infectări cu coronavirus înregistrează o scădere semnficativă

Atât fostul preşedinte, cât şi fostul primar s-au adresat participanţilor la un protest chiar înainte de atacul din 6 ianuarie asupra Capitolului din Washington. Ulterior, mulţimea a ocupat sediul Congresului.

În afară de aceste probleme, Giuliani se confruntă şi cu cereri de suspendare a licenţei sale de jurist, venite din întreg spectrul politic. Peste 3.000 de jurişti, inclusiv fostul procuror general al SUA, republicanul Stuart Gerson, au cerut comisiei pentru reclamaţii a baroului din New York să îl excludă pe Giuliani. Ei au citat mai multe încercări ale acestuia de a submina şi inversa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 prin afirmaţii nedovedite despre fraude electorale. În demersul lor din 1 februarie, semnatarii au arătat că “Giuliani nu vrea sau nu poate să înceteze răspândirea marii minciuni despre furtul alegerilor şi de fiecare dată când minte, divizează societatea”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.