StiripesurseȘtirile zileiTrump se gândește să amâne taxele pentru mașinile din UE

Trump se gândește să amâne taxele pentru mașinile din UE

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump este aşteptat să anunţe în această săptămână că întârzie cu alte şase luni decizia privind o eventuală impunere de taxe vamale pentru maşinile importate din Uniunea Europeană, relatează luni Politico, citând o persoană familiarizată cu dosarul, potrivit Reuters, transmite și agerpres.

SUA trebuie să decidă până la 14 noiembrie dacă va impune tarife de 25% pentru vehiculele şi piesele auto importate din UE, în baza unei legi cunoscută sub numele Secţiunea 232.

Citește și: Un fost șef de stat negociază o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski

Aplicarea acestor tarife a fost deja amânată o dată pentru şase luni.

Informaţia a fost confirmată pentru Reuters de oficiali ai Uniunii Europene.


“Am primit indicii solide de la administraţia americană că nu vor fi introduse tarife asupra bunurilor noastre în această săptămână”, a declarat luni un oficial al UE.

Citește și: Un submarin american dispărut în 1944, GĂSIT pe coasta niponă

“Credem că nimic nu se va întâmpla pentru moment, dar ameninţarea tarifelor va fi păstrată ca monedă de negociere”, a spus la rândul său un diplomat european.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

El Niño va aduce condiții meteorologice extreme. Cum vor fi afectați cei care călătoresc

Organizația Meteorologică Mondială a ONU avertizează acum că există o probabilitate de 80% ca fenomenul El Niño să se manifeste în această vară. Condițiile meteorologice...

Top 5 miliardari care dețin insule și orașe întregi

În lumea modernă, scara bogăției a atins noi niveluri: banii nu mai cumpără doar case de lux, ci țări și teritorii întregi. Exemplele variază...

Revoluția flamingilor din Albania

Protestele zilnice împotriva megaproiectelor de lux ale lui Jared Kushner și Ivankăi Trump din Laguna Narta și de pe insula Sazan durează de mai...

Păsările devin tot mai agresive cu oamenii. Cauza fenomenului. ‘Sunt tot mai zgomotoase, irascibile și morocănoase’

Cu toții suntem familiarizați cu ideea că pescărușii fură cartofii prăjiți în această perioadă a anului, dar, în ultima vreme, se pare că și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.