StiripesurseȘtirile zileiTrump semnează o rezoluţie prin care-i condamnă pe susţinătorii supremaţiei albilor

Trump semnează o rezoluţie prin care-i condamnă pe susţinătorii supremaţiei albilor

Publicat:

Donald Trump a promulgat o rezoluţie a Congresului care îi condamnă pe adepţii supremaţiei albe, în urma uciderii unei activiste antirasiste la Charlottesville, în august, şi unor declaraţii ambigue pe care miliardarul republican le-a făcut cu privire la cei care se fac vinovaţi de aceste violenţe, relatează AFP.

Textul îi ”respinge pe naţionaliştii albi, pe (adepţii) supremaiei albilor, Ku Klux Klan-ul, pe neonazişti şi celelalte grupuri care promovează ura”, a anunţat joi într-un comunicat Casa Albă.

Rezoluţia a fost adoptată săptămâna aceasta în unanimitate de Congres, mai întâi de Senat, luni, iar apoi de Camera Reprezentanţilor, marţi.

Preşedintele a dat asigurări, citat într-un al doilea comunicat al Casei Albe, că a fost ”fericit să semneze” textul, adăugând ”ca americani, noi condamnăm recentele acte de violenţă de la Charlottesville şi ne opunem urii, sectarismului, rasismului sub toate formele”.

Textul a fost redactat cu scopul să condamne în mod oficial violenţele de la Charlottesville, în august, în cursul cărora o manifestantă antirasistă,


Heather Heyer, a fost ucisă de un simpatizant neonazist care a intrat cu maşina în mulţime. Alte 19 persoane au fost rănite.

Oraşul din statul Virginia a fost, timp de două zile, teatrul unor confruntări violente între Ku Klux Klan şi activişti ai supremaţiei albilor – care se opuneau îndepărtării unei statui a unui general confederat -, pe de o parte, şi numeroşi contramanifestanţi antirasişti, pe de altă parte.

Donald Trump a provocat stupoare în clasa politică americană, inclusiv în tabăra sa republicană, printr-un comentariu controversat, câteva zile mai târziu.

Condamnându-i pe adepţii supremaţiei albilor şi pe neonazişti, el a declarat că există o vină – dar şi oameni ”foarte buni” – ”de ambele părţi”. Şeful statului i-a evocat apoi pe ”antifas” – activişti antifascişti, uneori violenţi.

Aceste declaraţii au provocat un val de proteste şi au condus la o depreciere a poziţiei lui Trump în sondaje.

Preşedintele a părut, joi, să-i pună din nou în aceeaşi oală pe adepţii supremaţiei albilor şi pe contramanifestanţii antirasişti.

”Eu cred, în lumina venirii Antifas (antifasciştilor), dacă vă uitaţi un pic la ceea ce se întâmplă acolo, că aveţi tipi mai degrabă răi de cealaltă parte”, a declarat Trump.

Preşedintele părea să se refere la un grup de antifascişti îmbărcaţi în negru şi mascaţi care au bătut cu bestialitate – pe 28 august, la Berkeley, în California – un grup de susţinători de-ai săi şi activişti de extremă dreapta.

Imaginile au fost exploatate imediat de presa apropiată extremei drepte cu scopul de a minimaliza ceea ce s-a întâmplat la Charlottesville şi de a arunca o parte a vinei asupra unor activişti antirasişti.

”Acum, din cauza a ceea ce s-a întâmplat de atunci încoace cu Antifa, vedeţi ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după Charlottesville – iar o mulţime de oameni o spun, oameni chiar au scris asta, «poate că Trump are dreptate»”.

”Eu am spus, voi aveţi şi voi oameni foarte răi de celaltă parte şi este adevărat”, a adăugat Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.