StiripesurseȘtirile zileiTrump susţine că nu-l cunoaşte bine pe Sondland: 'Nu am vorbit...

Trump susţine că nu-l cunoaşte bine pe Sondland: ‘Nu am vorbit prea mult cu el’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a mărturisit miercuri că nu-l cunoaşte “prea bine” pe ambasadorul Statelor Unite pe lângă Uniunea Europeană, Gordon Sondland, la câteva ore după ce acesta a fost audiat în Congres în cadrul procedurii de destituire lansate împotriva şefului statului, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Nu-l cunosc prea bine. Nu am vorbit prea mult cu el”, a declarat Trump în grădina Casei Albe, înainte de o deplasare în Texas.

Citește și : Explozie într-o fabrică de artificii din Italia – Cel puţin trei morţi

“Nu-i un om pe care să-l cunosc bine”, a insistat el. Sondland “a susţinut la început alţi candidaţi, nu pe mine”, a spus Trump, referindu-se la alegerile primare republicane din 2016.

Totuşi, într-un mesaj pe Twitter din 8 octombrie, Donald Trump părea mai puţin distant faţă de Gordon Sondland, un bogat om de afaceri pe care chiar el l-a numit ambasador şi care a donat un milion de dolari comitetului de nominalizare a lui actualului preşedinte. “Mi-ar plăcea foarte mult ca ambasadorul Sondland, care este cu adevărat un om de bine şi un mare american, să depună mărturie”, a transmis atunci Trump.


Miercuri, el a citit în faţa reporterilor din nişte note scrise de mână care demonstrează, a susţinut el, că nu i-a cerut niciodată nimic omologului său ucrainean Volodimir Zelenski în legătură cu rivalul său democrat Joe Biden.

Gordon Sondland “a avut o convorbire foarte scurtă cu mine”. “A spus doar atât: ce doriţi? Şi iată răspunsul meu. Sunteţi gata? Camerele sunt pornite? ‘Nu vreau nimic’. Asta i-am spus. Am spus de două ori”, a explicat Trump.

“Nu vreau nimic. Nu vreau nimic. Nu vreau favoare contra favoare. Spuneţi-i preşedintelui Zelenski să facă ce este bine. Este ultimul cuvânt din partea preşedintelui Statelor Unite” – se putea citi pe notiţele prezentate de Trump, potrivit AFP.

Citește și : Trump afirmă că nu a condiţionat acordarea asistenţei financiare destinate Ucrainei

Audiat în cadrul procedurii de destituire lansate de democraţii din Congres, o anchetă menită a stabili dacă Trump a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru câştiguri politice personale, ambasadorul Statelor Unite pe lângă Uniunea Europeană a declarat miercuri că a dat curs “ordinelor” primite de la preşedinte în dosarul ucrainean.

Procedura de “impeachment” împotriva lui Trump a fost decisă după ce un “avertizor de integritate” a determinat publicarea conţinutului unei discuţii telefonice între preşedintele american şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski din 25 iulie, în cadrul căreia Trump i-a cerut interlocutorului să îl ancheteze pe Joe Biden, democrat bine plasat în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2020, în legătură cu activităţile din Ucraina ale fiului său Hunter Biden, care a fost membru în consiliul de supraveghere al companiei de gaz Burisma.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.