StiripesurseDiasporaTurcia a interceptat în ultimele două zile aproape 800 de migranţi...

Turcia a interceptat în ultimele două zile aproape 800 de migranţi la graniţa cu UE

Publicat:

Jandarmeria turcă a interceptat în ultimele două zile 777 de migranţi care încercau să treacă frontiera spre ţări din Uniunea Europeană, transmite marţi dpa, preluând o ştire Anadolu, scrie agerpres.

Migranţii – originari din ţări ca Somalia, Maroc, Afganistan, Siria, Algeria şi Bangladesh – au fost reţinuţi în provincia Edirne, situată la graniţele cu Grecia şi Bulgaria, şi se află în prezent în biroul local pentru migraţie.

Nu este clar deocamdată dacă şi când vor fi expulzaţi.

Citește și : Putin s-a pronunţat împotriva unor noi sancţiuni ruseşti împotriva Georgiei, ‘din respect pentru poporul georgian’

Prin acordul încheiat în 2016, Turcia s-a angajat să împiedice traversarea teritoriului său de către migranţi spre Uniunea Europeană, care a promis în schimb ajutor financiar pentru refugiaţii primiţi de Ankara.


Potrivit datelor oficiale, Turcia găzduieşte mai mult de 3,5 milioane de refugiaţi din Siria.

Marţi, aflat într-o vizită în Bosnia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că forţele de securitate turce au oprit peste un milion de migranţi între 2015 şi 2017. Potrivit lui Erdogan, ‘99%’ din cei care au încercat să traverseze spre Uniunea Europeană au fost opriţi.

Citește și : Netanyahu răspunde amenințărilor Teheranului: Iranul se află în raza loviturilor aeriene israeliene

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.