StiripesurseDiasporaTurcia cere extrădarea lui Saleh Muslim, un lider al minorităţii kurde...

Turcia cere extrădarea lui Saleh Muslim, un lider al minorităţii kurde siriene, arestat la Praga

Publicat:

Turcia a afirmat luni că a cerut în mod oficial autorităţilor cehe extrădarea unuia dintre cei mai importanţi lideri ai minorităţii kurde siriene, Saleh Muslim, arestat sâmbătă la Praga la solicitarea Ankarei, relatează AFP.

“Ministerul Justiţiei a terminat pregătirile în legătură cu acest dosar şi acesta a fost trimis ieri autorităţilor judiciare cehe”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, într-un interviu acordat canalului turc NTV, conform agerpres.

“Noi dorim ca extrădarea către Turcia a lui Saleh Muslim, care conduce o organizaţie teroristă şi care este implicat în atacuri teroriste împotriva Turciei, să fie asigurată conform legii”, a spus Bozdag.

Citește și : Poliţia slovacă a deschis o anchetă privind asasinarea jurnalistului Jan Kuciak

Cu toate acestea, Ministerul ceh al Justiţiei a declarat luni că nu a primit nicio informaţie în legătură cu o cerere de extrădare.


La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Ankara a luat “măsurile necesare pentru a evita un rezultat nefavorabil” la cererea sa de extrădare.

Saleh Muslim a fost până anul trecut copreşedinte al Partidului Uniunii Democratice (PYD), considerat de Ankara o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasat drept ‘terorist’. Mişcarea este şi braţul politic al Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), principala miliţie kurdă din Siria, vizată în prezenta de o ofensivă turcă în enclava siriană Afrin.

Muslim este vizat din noiembrie 2016 de un mandat de arestare emis de Turcia în legătură cu un atentat produs la Ankara şi în care el neagă orice implicare.

Saleh Muslim participa la Praga la o reuniune internaţională şi urma să părăsească oraşul duminică, a declarat un responsabil kurd pentru AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.