StiripesurseExterneTurcia impune restricţii dure pentru nunți, logodne și alte activități sociale

Turcia impune restricţii dure pentru nunți, logodne și alte activități sociale

Publicat:

Turcia impune restricţii la nivel naţional asupra nunţilor, petrecerilor de logodnă şi altor evenimente sociale începând de vineri, după o creştere marcantă a numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus, informează joi dpa, potrivit agerpres.

O circulară a Ministerului Afacerilor Interne al Turciei care a fost trimisă în toatele cele 81 de provincii ale acestei ţări în seara zilei de miercuri informează că astfel de petreceri aglomerate, precum şi ceremoniile de circumcizie şi nopţile cu henna (au loc cu o zi înainte de nuntă în casa miresei, la acest obicei participând doar femeile, n.r.) vor fi interzise.

Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

Până acum, restricţii erau aplicate doar în 14 provincii.

Decizia survine după ce ministrul sănătăţii turc Fahrettin Koca a declarat că Turcia înregistrează un al doilea vârf al pandemiei, invocând drept cauză “lipsa de precauţie” din timpul nunţilor şi al sărbătorilor religioase.


Potrivit Ministerului de Interne, ceremoniile de înregistrare a căsătoriei vor fi permise, însă doar pentru o oră.

Persoanele mai în vârstă de 65 de ani şi cele sub 15 ani care nu sunt rude apropiate ale mirelui şi miresei nu vor putea participa la astfel de ceremonii. Dansurile vor fi interzise. Toate mâncărurile şi băuturile, exceptând apa îmbuteliată, vor fi de asemenea interzise.

Turcia se confruntă cu o creştere a numărului de contaminări de la începutul lui iunie, când s-a permis redeschiderea cafenelelor, restaurantelor, parcurilor şi altor spaţii publice.

Până acum Turcia a confirmat 273.000 de cazuri de îmbolnăvire şi 6.400 de decese cauzate de COVID-19.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

Doctorii au îndemnat autorităţile turce să reintroducă măsuri de izolare, în timp ce primarii Istanbulului şi Ankarei acuză guvernul că ascunde numărul real de contaminări şi decese, afirmând că cifrele oficiale “nu reflectă realitatea”.

Koca a insistat că cifrele oficiale sunt corecte. Chiar dacă măsurile de izolare nu se află pe agendă, el nu a exclus introducerea de restricţii în şcoli şi pe stadioane.

Ankara a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de contaminări, ajungând să înregistreze de aproape două ori mai multe cazuri decât Istanbulul, epicentrul precedent al contaminărilor şi cel mai populat oraş al Turciei, a spus Koca. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Suporterii scoţieni au lăsat fără bere un oraş întreg din America

Cu trei zile înainte de următorul meci al Scoției și pe măsură ce tot mai mulți suporteri ai Cupei Mondiale sosesc cu avionul la...

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.