StiripesurseDiasporaTurcia ar putea ridica starea de urgenţă mai devreme decât era...

Turcia ar putea ridica starea de urgenţă mai devreme decât era preconizat

Publicat:

Starea de urgenţă din Turcia ar putea fi ridicată înainte de 19 iulie, data la care urmează să expire, a declarat miercuri premierul turc în exerciţiu, Binali Yildirim, relatează joi dpa, potrivit agerpres.

“Presupun că guvernul va fi anunţat luni, cabinetul va începe activitatea şi starea de urgenţă se va încheia”, a declarat Yildirim pentru agenţia de ştiri Anadolu.

Citeşte şi: Lech Walesa se alătură protestatarilor din Polonia

“Probabil vom emite ultimul nostru decret mâine (vineri) şi vor exista măsuri pentru a evita slăbiciunile în lupta împotriva terorismului după ridicarea stării de urgenţă”, a adăugat el.

Starea de urgenţă a fost impusă în Turcia după tentativa de puci eşuată din 2016 şi a fost prelungită de mai multe ori, urmând să expire pe 19 iulie anul acesta. În timpul stării de urgenţă, circa 150.000 de persoane au fost îndepărtate din funcţii publice şi din armată.


Yildirim a făcut de asemenea o comparaţie cu starea de urgenţă din Franţa, instituită după atacurile teroriste din Paris din 2015. Înainte de expirarea stării de urgenţă în noiembrie 2017, guvernul francez a transpus o serie de puteri extraordinare în legi.

“Vom face şi noi asta dacă va fi nevoie”, a spus Yildirim.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că nu va extinde starea de urgenţă după alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 24 iunie.

Citeşte şi: O femeie a fost reţinută după ce a escaladat Statuia Libertăţii

Turcia a emis miercuri un decret privind transferul de puteri către preşedinte, în conformitate cu măsura de trecere a ţării către un sistem prezidenţial executiv, ca urmare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare care au avut loc luna trecută, câştigate de Recep Tayyip Erdogan şi partidul său.

Decretul, apărut în Monitorul Oficial al ţării, aduce schimbări în legi ce datează din perioada 1924-2017, modificând referirile la premier şi la cabinetul de miniştri, la preşedinte şi la biroul prezidenţial. Astfel, biroul premierului va fi desfiinţat şi Erdogan va putea să formeze şi să reglementeze funcţionarea ministerelor, şi să demită funcţionari civili, fără vreo aprobare din partea parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.