StiripesurseDiasporaUcraina: Ancheta pentru corupție vizându-l pe fiul unui ministrului a fost...

Ucraina: Ancheta pentru corupție vizându-l pe fiul unui ministrului a fost abandonată

Publicat:

Parchetul ucrainean a abandonat o anchetă pentru deturnare de fonduri publice vizându-l pe fiul ministrului de interne, au anunţat joi autorităţile, o decizie care a provocat îngrijorare cu privire la capacitatea justiţiei de a lupta împotriva corupţiei, potrivit agerpres.

Contactat de France Presse, parchetul anticorupţie nu a vrut să precizeze motivul pentru care a pus capăt anchetei. Parchetul a anunţat o conferinţă de presă, care a fost însă ulterior anulată, relatează France Presse.

Citește și : Brexit: Libertate de mişcare pentru studenţi şi muncitori din Marea Britanie în UE şi viceversa (raport)

Deşi eradicarea corupţiei endemice din ţară a fost una dintre revendicările majore ale mişcării prooccidentale Maidan, ancheta vizându-l pe Oleksandr Avakov, fiul lui Arsen Avakov, a fost una dintre puţinele ce au vizat rude ale înalţilor oficiali ucraineni.

Anchetatorii îl suspectau pe Oleksandr Avakov că l-a îndemnat pe un înalt funcţionar să facă o comandă importantă de rucsacuri la preţuri umflate pentru Ministerul de Interne prin intermediul unei firme deţinute de unul dintre prietenii săi.


Prejudiciul pentru statul ucrainean a fost estimat la 460.000 de euro, potrivit anchetei efectuate în comun de biroul naţional anticorupţie (NABU) şi parchetul anticorupţie specializat (SAP), ale cărei rezultate au fost publicate în aprilie.

Aceste două structuri au fost create în urma revoltei proeuropene din Piaţa Maidan în 2013-2014. Lupta împotriva corupţiei reprezenta una dintre revendicările sale majore şi rămâne una dintre principalele cerinţe ale occidentalilor care sprijină puterea actuală.

Cu toate acestea, parchetul anticorupţie a informat miercuri NABU cu privire la abandonarea urmării penale împotriva lui Avakov şi Serghei Cebotar, a anunţat joi într-un comunicat NABU, denunţând o decizie “de neînţeles şi incoerentă”.

Citește și : UE rebuie să fie ”foarte, foarte atentă” în legătură cu imigraţia, deoarece ea ”pune stăpânire pe Europa” (Trump)

“Procurorul a luat o decizie înţeleaptă, deoarece nu exista nicio dovadă a vinovăţiei clienţilor noştri”, a declarat Andrei Fedur, avocatul lui Oleksandr Avakov, citat de agenţia Interfax-Ucraina. Acest caz era “politic” şi “nu l-a vizat pe clientul meu, ci pe tatăl său”, a adăugat el.

Printre principalii critici ai corupţiei din Ucraina, deputatul Serghei Leşcenko a denunţat pe pagina sa de Facebook “o revanşă a hoţilor”.

Ucraina se situează pe locul 130 din 180 în clasamentul mondial anual de percepţie a corupţiei stabilit în 2017 de ONG-ul Transparency International.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.