StiripesurseDiasporaUcraina critică dur manevrele militare ruse din Marea Neagră

Ucraina critică dur manevrele militare ruse din Marea Neagră

Publicat:

Rusia a anunţat joi efectuarea unor exerciţii planificate în Marea Neagră, cu participarea unor grupuri tactice navale din cadrul Flotei sale din Marea Neagră, în timp ce Ucraina a denunţat vehement desfăşurarea aplicaţiilor în apropierea coastei sale de sud, acuzând Moscova că, prin manevrele sale, a făcut ‘practic imposibilă’ navigaţia în Marea Neagră şi în Marea Azov, relatează Reuters, citând agenţia de presă rusă Interfax, potrivit agerpres.

Şase nave de desant ruseşti din cadrul flotelor Nordului şi din Marea Baltică au sosit joi la Sevastopol, oraş-port în Crimeea (peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014) unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră în vederea actualelor manevre. Acestea au venit din Marea Mediterană.

Citeşte şi: SUA se declară angajate să ajute la consolidarea rezistenţei României în faţa efectelor unei invazii a Rusiei în Ucraina – Black News

Rusia a anunţat încă de luna trecută că Forţele sale maritime vor organiza o serie de exerciţii de amploare implicând toate flotele sale în ianuarie şi februarie, de la Pacific la Atlantic, în cea mai recentă demonstraţie de forţă pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ucraina.

Acţiunile Rusiei ‘demonstrează o nerespectare flagrantă a regulilor şi principiilor dreptului internaţional’, a subliniat Ministerul de Externe ucrainean, menţionând că autorităţile de la Kiev vor colabora cu partenerii lor pentru a pregăti un răspuns.


‘Astfel de acţiuni agresive ale Federaţiei Ruse ca parte a războiului său hibrid împotriva Ucrainei sunt inacceptabile’, se mai spune în comunicat.

Departamentul de Navigaţie şi Oceanografie (UNiO) al Ministerului Apărării rus a anunţat miercuri seara că Rusia va închide trei zone mari în apele Mării Negre şi o zonă mai mică la vest de coasta Crimeii din cauza exerciţiilor militare în cursul cărora sunt programate lansări de rachete şi tiruri de artilerie, a indicat Andrii Klimenko, directorul Institutului de Studii Strategice ale Mării Negre (un think tank ucrainean) şi redactor-şef al BlackSeaNews, citat de Lb.ua.

Acelaşi expert citat de Ukrainska Pravda afirmă că Rusia blochează practic transportul maritim în zone mari de-a lungul coastei ucrainene a Mării Negre şi Azov.

Astfel se blochează accesul navelor ucrainene spre strâmtoarea Kerci, care asigură trecerea din Marea Neagră în Marea Azov, perturbându-se navigaţia acestora de-a lungul celei mai mari părţi a coastei ucrainene a Mării Negre.

Interdicţia urmează să intre în vigoare la 13 februarie, 21:00 (ora Kievului), urmând să dureze până pe 19 februarie, la aceeaşi oră.

Rusia nu a blocat până în prezent tronsoane atât de mari pe unde trec rute maritime importante către porturile ucrainene, susţine Andrii Klimenko.

Citeşte şi: Statul New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în interior – Black News

”Este foarte asemănător cu pregătirile pentru ceva de genul unei ‘blocade maritime’ a porturilor ucrainene. Despre care am avertizat încă acum doi ani… Acest lucru trebuie oprit. La cel mai înalt nivel internaţional”, subliniază Klimenko pe pagina sa de Facebook.

‘Nu există coridoare pentru trecerea navelor comerciale. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în ultimii opt ani. Marea Neagră în partea de nord-vest este blocată până la limita apelor teritoriale ale Ucrainei (12 mile, graniţa maritimă), iar în Marea Azov – de la coasta Crimeii ocupate până la coasta ţinutului Krasnodar’, potrivit expertului ucrainean. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.