StiripesurseȘtirile zileiUcraina neagă că va reduce vârsta de recrutare la 18 ani

Ucraina neagă că va reduce vârsta de recrutare la 18 ani

Publicat:

Biroul prezidenţial ucrainean a transmis joi că nu va schimba vârsta de mobilizare militară ca răspuns la presupuse presiuni din partea Statelor Unite de a o reduce de la 25 la 18 ani, adăugând că “nu are sens când vedem că echipamentul anunţat anterior nu ajunge al timp”, informează EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Dmitro Litvin, consilier de comunicare al preşedintelui Volodimir Zelenski, a semnalat pe reţelele sale de socializare că, din cauza acestor întârzieri, Ucrainei nu dispune de arme pentru echiparea soldaţilor deja mobilizaţi.

Citeşte şi: Fostul șef al postului fluvial Ungheni a fost reținut de CNA – Stiripesurse.md

Consilierul prezidenţial ucrainean răspunde în acest fel la informaţiile publicate de ABC News şi alte mass-media anglo-saxone conform cărora Washingtonul ar cere Kievului să reducă vârsta de mobilizare pentru a reduce inferioritatea numerică a armatei sale faţă de Rusia.

“Partenerii noştri au acces deplin la date şi pot compara promisiunile cu livrările reale”, a spus Litvin. “Nu se poate aştepta ca Ucraina să compenseze aceste întârzieri în logistică sau ezitări în acordarea de sprijin prin desfăşurarea tinerilor noştri pe front”, a reiterat consilierul preşedintelui Zelenski.


Potrivit declaraţiilor unor surse militare pentru EFE, Kievul are nevoie de arme suplimentare şi mai mulţi oameni pe front pentru a putea opri avansul rusesc în est şi a contraataca pentru a se asigura că recuperează teritoriu.

În pofida acestui fapt, administraţia Zelenski este reticentă în a mobiliza segmentul mai tânăr al populaţiei sale adulte de sex masculin, parţial pentru a evita agravarea în continuare a situaţiei demografice delicate pe care o traversează ţara din cauza războiului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.