StiripesurseDiasporaUE a aprobat o primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei

UE a aprobat o primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei

Publicat:

Uniunea Europeană a aprobat marţi o primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, care include interdicţia de intrare pe teritoriul european a unor înalţi oficiali ruşi, limitarea accesului Moscovei la pieţele financiare europene şi un embargo comercial asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk, informează EFE, potrivit agerpres.

Aprobarea finală a sancţiunilor va avea loc miercuri dimineaţă, precum şi intrarea lor în vigoare, odată ce vor fi publicate Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a anunţat marţi seara preşedinţia franceză a Consiliului UE, în urma unei reuniuni a ambasadorilor celor 27 de state membre UE pe lângă instituţiile europene.

Citește și : Putin recunoaşte indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei

În cadrul întâlnirii lor, ambasadorii şi-au dat ”acordul” asupra ”propunerilor juridice de sancţiuni” prezentate de Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi de Comisia Europeană, a precizat preşedinţia franceză a UE pe contul său oficial de Twitter.

Aceasta a adăugat că “verificările tehnice şi juridice” vor avea loc în cursul nopţii.


În total, 27 de persoane şi entităţi, atât militare, cât şi politice şi economice, legate de acţiunile Rusiei, vor fi afectate de pachetul de măsuri convenit marţi, la Paris, de miniştrii de externe ai UE şi aprobat apoi de ambasadorii permanenţi ai celor 27 de state membre la Bruxelles.

În plus, 351 de membri ai parlamentului rus care au votat în favoarea recunoaşterii independenţei republicilor separatiste autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi cei 11 care au propus acest lucru vor fi sancţionaţi, împreună cu militarii responsabili de misiunea din Ucraina.

Pachetul de măsuri de marţi, au precizat şefii instituţiilor europene, este doar un “prim pas”, care va fi urmat de sancţiuni mai puternice dacă Moscova continuă să destabilizeze Ucraina.

”Gata cu cumpărăturile la Milano, gata cu petrecerile în Saint Tropez, gata cu diamantele în Anvers. Acesta este un prim pas”, a declarat marţi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell.

La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că pachetul de sancţiuni europene include măsuri foarte bine ”calibrate”, care vizează direct ”persoane şi companii implicate în aceste acţiuni, precum şi bănci care finanţează aparatul militar rus şi contribuie la destabilizarea Ucrainei”.

Citește și : Putin: Ucraina este o colonie a SUA cu ‘un regim marionetă’

”Vom face tot posibilul pentru a ne asigura că Kremlinul nu-şi poate continua acţiunile agresive”, a declarat preşedinta Executivului UE marţi după-amiază.

”Dacă Rusia continuă să agraveze această criză pe care a creat-o, suntem pregătiţi să luăm măsuri suplimentare ca răspuns”, a avertizat Von der Leyen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.