StiripesurseȘtirile zileiUE a constatat 'deficienţe structurale' la alegerile locale din Venezuela

UE a constatat ‘deficienţe structurale’ la alegerile locale din Venezuela

Publicat:

Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, a declarat marţi că alegerile locale din Venezuela s-au desfăşurat în condiţii mai bune decât scrutinurile anterioare, dar au fost marcate şi de “deficienţe structurale”, transmite dpa, potrivit agerpres.

O misiune de observare electorală a Uniunii desfăşurată duminică şi-a publicat marţi prima evaluare a modului în care venuezelenii au ales 23 de guvernatori, 335 de primari şi peste 2700 de consilieri municipali şi pentru legislativul de stat.

Citeşte şi: A stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care n-a comis-o – Black News

“Misiunea a confirmat că aceste alegeri au marcat revenirea în arena electorală a majorităţii partidelor politice şi candidaţilor”, a declarat Borrell. “Aceste alegeri au fost organizate în condiţii electorale mai bune decât precedentele procese, inclusiv printr-un Consiliu Electoral Naţional înnoit, considerat în general cel mai echilibrat din ultimii 20 de ani”, a afirmat şeful diplomaţiei europene.

“Cu toate acestea, Misiunea a observat deficienţe structurale, cum ar fi descalificarea politică arbitrară a unor candidaţi, accesul inegal la presă şi utilizarea extensivă a resurselor statului în timpul campaniei electorale”.


Borrell a precizat că misiunea UE, prima trimisă în Venezuela în ultimii 15 ani, va rămâne în ţară până la finalizarea procesului electoral.

Citeşte şi: Un nou proiect de lege va permite RIDICAREA cetăţeniei britanice fără o notificare prealabilă – Black News

Alegerile au fost câştigate clar de socialiştii preşedintelui Nicolas Maduro.

Opoziţia a participat la vot prima dată după mai mulţi ani, dar liderul autoproclamat al acesteia, Juan Guaido, nu şi-a chemat susţinătorii la vot. Din 2017, opoziţia din Venezuela a boicotat toate alegerile, deoarece a considerat că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru scrutinuri libere şi corecte în acest stat sud-american afectat de criză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.