StiripesurseDiasporaUE aşteaptă cu interes să lucreze cu R.Moldova

UE aşteaptă cu interes să lucreze cu R.Moldova

Publicat:

Cetăţenii Republicii Moldova şi-au demonstrat angajamentul pentru democraţie şi statul de drept la alegerile legislative anticipate de duminică, acordând un mandat clar şi puternic Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), partid pro-reformă, pregătit să înceapă punerea în aplicare a agendei ambiţioase a preşedintelui Maia Sandu, transmite agerpres.

Acest aspect este menţionat într-o declaraţie comună semnată luni de Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă Josep Borrell şi comisarul pentru vecinătate şi extindere Oliver Varhelyi, potrivit Europa.eu.

Citeşte şi: UE ameninţă Belarusul cu suspendarea vizelor

Conform concluziilor preliminare ale Misiunii de observare a alegerilor a Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), alegerile din 11 iulie au fost “bine administrate, concurenţiale, iar libertăţile fundamentale au fost, în mare măsura, respectate”.

“Candidaţii au avut ample oportunităţi de campanie şi alegătorilor li s-a oferit o gamă largă de alternative”, potrivit misiunii citate.


Cu toate acestea, nereguli s-au observat pe tot parcursul campaniei şi în ziua alegerilor, atrag atenţia observatorii europeni, menţionând în special lipsa unei supravegheri eficiente în cazul finanţării campaniei, tendenţiozitate atestată în cazul majorităţii instituţiilor media monitorizate, lipsa unui cadru legal adecvat pentru reglementarea soluţionării litigiilor electorale şi gestionarea reclamaţiilor electorale.

Citeşte şi: RISC CRESCUT al vaccinului Johnson & Johnson de a dezvolta o boală neurologică rară

“Deciziile privind numărul secţiilor de votare care urmau să fie deschise în străinătate şi pentru alegătorii din localităţile din Transnistria, precum şi problema transportării alegătorilor au generat semne de întrebare cu privire la imparţialitatea Comisiei Electorale Centrale’, conform acestora.

UE este gata să sprijine Republica Moldova în soluţionarea deficienţelor identificate şi în implementarea recomandărilor Misiunii de observare a alegerilor OSCE / BIDDO, se subliniază în declaraţie comună a lui Borrell şi Varhelyi.

“Acum, UE aşteaptă cu interes să lucreze în parteneriat cu un guvern şi un parlament stabile şi puternice pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova. Reamintind politica noastră de condiţionalitate strictă, suntem pregătiţi să susţinem toate eforturile de a avansa pe calea reformelor mult aşteptate, care stau la baza Acordului de Asociere UE-Republica Moldova”, se afirmă în text.

După procesarea tuturor voturilor exprimate în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova, PAS a acumulat 52,8% din voturi (63 de mandate), Blocul comuniştilor şi socialiştilor (BeCS) – 27,17% (32 de mandate), iar Partidul Şor – 5,74% din voturi (6 mandate).

Citeşte şi: Moscova răspunde la rezultatul alegerilor din R.Moldova: ‘ Vom consolida factorul transnistrean’

La alegerile parlamentare anticipate au participat 1,447 milioane de alegători sau 48,41% din totalul votanţilor înscrişi pe listele electorale. Peste hotare au votat peste 212.000 moldoveni. Pentru acest scrutin, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenţi electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale şi un candidat independent.

Pragul electoral pentru o formaţiune politică este de 5%, pentru un bloc electoral – 7% şi pentru candidaţii independenţi – 2%. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.