StiripesurseDiasporaUE aşteaptă 'realism şi claritate' din partea Londrei în privinţa Brexit

UE aşteaptă ‘realism şi claritate’ din partea Londrei în privinţa Brexit

Publicat:

Uniunea Europeană aşteaptă “mai mult realism” şi “claritate” din partea Marii Britanii în privinţa Brexit, afirmă un oficial din Olanda, în condiţiile în care problemele referitoare la frontiera irlandeză nu au fost încă rezolvate, potrivit mediafax.

“Sunt în continuare întrebări importante”, a declarat luni seară ministrul olandez de Externe, Stef Blok, după o întrevedere cu ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay.

Citește și : Justiţia americană autorizează acesul la declaraţiile de venit ale lui Trump

Guvernul britanic trebuie să ofere “mai mult realism şi claritate”, a precizat Stef Blok.

La rândul său, Antti Rinne, premierul Finlandei, ţară care deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a declarat că “propunerile Marii Britanii nu oferă soluţii la toate problemele”.


“În privinţa situaţiei Irlandei în viitor, există două probleme principale: rolul propus pentru instituţiile nord-irlandeze şi aranjamentele de trecere a frontierei”, a explicat Antti Rinne, potrivit agenţiei Associated Press.

Summitul UE pe tema Brexit este programat pe 17-18 octombrie. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut Marii Britanii să formuleze propuneri acceptabile până la sfârşitul acestei săptămâni.

În schimb, James Slack, purtătorul de cuvânt al Guvernului Boris Johnson, a afirmat: “Noi am propus un compromis corect şi sensibil, iar acum aşteptăm ca UE să facă propuneri simetrice după compromisurile Marii Britanii”.

Premierul Boris Johnson speră să îi convingă pe liderii Uniunii Europene să accepte noile sale propuneri privind Brexit. Boris Johnson a formulat propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene. “Compromisul propus de noi elimină aşa-numitele garanţii din fostul Acord de retragere din UE. (…) Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieşirii din UE, abordând pragmatic consecinţele acestei decizii asupra Irlandei de Nord şi Irlandei. Propunerile oferă menţinerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată Insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziţie, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord. Propunerile furnizează soluţia unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va rămâne deschisă, permiţând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Mare”, a afirmat Boris Johnson într-o scrisoare trimisă preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra şi a anunţat că le va analiza în profunzime.

Citește și : Justiţia scoţiană respinge un recurs contra lui Boris Johnson

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici şi a fost respins de mai multe ori de Camera Comunelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.